Își află, în sfârșit, țintarul
Cele două reprezentante ale județului în Liga a III-a, FC Hunedoara și CNS Cetate Deva, își află, astăzi programul noului sezon competițional. Federația Română de Fotbal a anunțat, până acum, doar componența celor cinci serii, precum și modul în care se va desfășura stagiunea din acest an. Hunedorencele fac parte din singura serie cu 15 echipe, astfel că vor fi nevoite să stea, pe rând, într-o etapă. Prima clasată din cele cinci serii va promova, în timp ce de retrogradat în Liga a 4-a o vor face opt echipe (cinci locuri 15, două locuri 16 şi cel mai slab loc 14 într-un clasament al locurilor 1-14 al fiecărei serii). Următorul sezon al Ligii a 3-a, 2016-2017, va fi format din şase serii a câte 16 echipe fiecare. Din seria a IV-a vor mai face parte: Mama Mia Becicherecu Mic, Naţional Sebiş, CSM Lugoj, Millenium Giarmata, Pandurii Lignitul II Târgu Jiu, ACSO Filiaşi, CS Ineu, Minerul Motru, Metalurgistul Cugir, ASU Politehnica Timişoara, CNS Cetate Deva, Măgura Cisnădie, Performanţa Ighiu, CS Universitatea Craiova II.






