Expoziția „Suflet și Culoare”. Pentru Jesi Filip doar halatul e alb
Astăzi, comunitatea iubitorilor de artă din Deva, va spune „jos pălăria” în fața lucrărilor pictoriței din Orăștie, Jesi Filip. Un val de culoare și suflet va inunda timp de o lună cafeneaua „Jos Pălăria” într-o expoziție organizată sub egida Uniunii Artiștilor Plastici.
Medicul Jesi Filip își găsește refugiul în pictură. „Toată viața mi-a plăcut să pictez. Mă refugiez în pictură și, când sunt în fața pânzei, uit de toate problemele, sunt într-o lume a mea, o lume plină de suflet și culoare”, povestește Jesi Filip. Pentru ea, fiecare tablou este o trăire, o fărâmă de suflet amestecată în culoare și așternută pe pânză. O fereastră a sufletului, deschisă spre cei care știu să se bucure de un demers artistic sincer. Pentru că tablourile Jesicăi Filip sunt extrem de sincere, pictate fără pic de
„ipocrizie”, în culorile ei se simte adevărata bucurie de a picta. Tablourile ei sunt umane, fără să se încadreze într-un anume stil, tocmai pentru că stilul abordat de „medicul din fața șevaletului” este cel al sufletului. „Pictez ceea ce simt. De aceea nu am ajuns la performanța să am un stil al meu. Dar asta nu umbrește bucuria de a picta”, se destăinuie pictorița în halat alb. De fapt, pentru Jesi Filip doar halatul este alb. În rest viața ei, sufletul ei, tablourile ei sunt inundate de culoare. O culoare potrivită în funcție de starea sufletească a pictoriței, care răzbate din fiecare lucrare. „La un moment dat, am avut norocul să îl întâlnesc pe regretatul pictor Aurel Nedel. Aceasta a fost una dintre șansele cu care te întâlnești o singură dată în viață. Am învățat mult de la maestrul Nedel. Am expus împreună, ne-am încurajat împreună și am muncit mult alături de el”, își aduce aminte, Jesi Filip, cu nostalgie și cu regreul pierderii unui mare artist și a unui prieten. Iubitorii de artă din Deva vor putea să o cunoască pe pictorița „slujitoare” a lui Hipocrat, vor putea să o facă astăzi cu începere de la ora 17 la cafeneaua „dependentă de cultură” Jos Pălăria.






