Trei reprezentanți, trei medalii din fiecare metal
Atleții legitimați la cluburile din județ care au luat startul la etapa finală a Campioantului Național de seniori și tineret ce a avut loc la Pitești, în weekend, s-au întors fiecare cu câte o medalie.
Medalia de aur i-a revenit lui Răzvan Andrei Deliu (foto), la săritura cu prăjina. Sportivul legitimat la SCM Deva a depășit ștacheta înălțat la fix 5 metri, îndeajuns cât să îi depășească pe Valentin Stanciu (CSM București) și Florin Matei Cernat (CSM Onești), care s-au oprit, fiecare, la 4,70 metri. Favorită la săritură în lungime, proaspăta campioană europeană la juniori, Florentina Marincu, a fost depășită în ierarhie de Alina Rotaru (Steaua București), la chiar ultimul salt. Cele două s-au duelat de la distanță și s-au succedat la conducere: Rotaru a fost în fața elevei lui Nicolae Alexe până la penultimul salt, când atleta legitimată la CNS „Cetate” Deva a sărit 6,63, după ce ratase trei din precedentele patru încercări, și a revenit în frunte la ultima „strigare”, când s-a oprit la 6,75, suficient cât să își asigure aurul. Duelul dintre cele două a avut loc și la Europenele de seniori de la Praga unde Florentina a avut câștig de cauză, obținând bronzul. Podiumul a fost completat de Carmen Toma (Farul Constanța), la mare distanță – 6,07 metri. Cea de-a treia medalie, cea de bronz, i-a revenit Mariei Claudia Florea de la SCM Deva-CS Ghelari, care a încheiat pe cinci finala de la 800 de metri, însă timpul său de 2:12,53 minute a fost al treilea în ierarhia de la tineret.






