Ultimatumul lui Neaga nu-i impresionează pe drumari
La trei săptămâni după ultimatumul dat de şeful CNADNR, pe DN 76 Deva – Brad nu s-a schimbat nimic. Se lucrează şi acum în ritm de melc şi sunt multe momente din zi în care nu se întâlneşte niciun muncitor „la datorie”.
Sâmbătă, la ora 14.30, pe toată lungimea tronsonului DN 76 dintre Deva şi Brad, niciun muncitor nu lucra. Utilajele erau abandonate, iar angajaţii companiei Selina lipseau. Situaţia poate fi pusă şi pe seama temperaturilor extrem de ridicate din după-amiaza de sâmbătă, însă hunedorenii care tranzitează des zona spun că, de regulă, pe traseu întâlnesc foarte puţin muncitori. La fel a păţit pe 2 iulie şi directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), Narcis Neaga. Acesta spunea că, de la Deva la Brad, a întâlnit doar opt muncitori, la momentul la care a făcut o „plimbare” în interes de serviciu pe întregul DN 76. Apoi acelaşi Neaga spunea că-i va convoca la discuţii pe toţi responsabilii de proiect şi pe toţi reprezentanţii constructorilor de pe cele patru tronsoane de drum de la Deva până la Oradea, iar cine nu va fi în stare să mărească ritmul se va alege cu rezilierea contractului.
Întârzieri mari
Conform contractelor încheiate în 2012 – 2013, tot drumul până în reşedinţa judeţului Bihor trebuia modernizat până la data de 7 iunie. Stadiile lucrărilor de pe cele patru tronsoane sunt însă cuprinse între 22 şi 50 la sută. Lotul dintre Deva şi Brad este realizat doar în proporţie de 30 la sută, conform declaraţiilor lui Neaga
Conform unor surse din administraţia judeţeană, compania Selina se află în insolvenţă, motiv pentru care are dificultăţi serioase în a se aproviziona cu materialele de construcţii necesare, pentru că majoritatea furnizorilor cer ca plata să le fie făcută în avans.






