Cum se laudă PP-DD cu „Opera Nights” şi „Târgul Castelelor”
PP-DD Hunedoara a fost prezentat la Radio România Actualităţi ca organizator al Festivalului „Opera Nights” şi al „Târgului European al Castelelor”. Liderul PP-DD Hunedoara, Robert Muzsic (foto) a vorbit minute întregi, la postul naţional de radio, despre aceste evenimente, fără să spună un cuvânt despre Consiliul Local. La confuzie a participat şi o eroare a redactorilor materialului.
„Partidul Poporului – Dan Diaconescu anunţă că în perioada 15 – 20 iulie organizează la Hunedoara festivalul Opera Night”. Aşa a sunat „titlul” unui material prezentat vineri seara în emisiunea „Antena partidelor parlamentare” la Radio România Actualităţi.
Erorile unei ştiri
După ce s-au parcurs temele de actualitate din emisiune, a venit şi rândul materialului cu PP-DD: „Vicepreşedintele PP-DD Hunedoara prezintă câteva dintre acţiunile organizate în teritoriu. Un eveniment important, spune el, îl constituie Târgul European al Castelelor, organizat în luna mai şi care este urmat de Festivalul Opera Nights care va avea loc în perioada 15 – 20 iulie la Hunedoara”. Până aici, mai nimic de comentat, pentru că se prea poate să fie vorba de o eroare jurnalistică. Declaraţiile lui Muszic prezentate în emisiune îl fac însă complice la dezvoltarea acestei erori. „ Un eveniment major la care se implică PP-DD şi s-a implicat este Târgul European al Castelelor, care a avut loc în perioada 1-3 mai, eveniment organizat împreună cu Primăria municipiului Hunedoara şi cu Muzeul Castelului Corvinilor”, spune Muzsic în emisiune, după care prezintă câteva detalii despre evenimentul în cauză. Apoi spune: „…noi am reuşit să promovăm Castelul Corvinilor şi să facem din acest târg un adevărat festival”. Aici este clar eroarea lui Muzsic, dacă se referă la Festivalul Dracula Nights, care a avut loc simultan cu târgul, dar, în realitate, a fost organizat de Asociaţia „Romanian Treasures”, în colaborare cu Primăria. Apoi, tot Robert Muzsic spune, în aceeaşi înregistrare telefonică difuzată de postul public de radio: „ Un alt eveniment important, la care suntem şi noi prezenţi, PP-DD-ul, este un festival Opera Night, în perioada 15 – 20 iulie. Acest festival se va desfăşura în municipiul Hunedoara şi este la a cincea ediţie”. Denumirea corectă este „Opera Nights”, pentru că e vorba despre mai multe seri, iar manifestarea are loc şi la Deva.
Muzsic: „Să zică şi ceilalţi ca noi”
Contactat de Glasul Hunedoarei, Robert Muzsic spune că n-a susţinut vreodată că PP-DD a organizat cele două manifestări, ci a declarat doar că partidul a luat parte la organizarea lor. „Cum? Prin faptul că, prin consilierii noştri, am votat în Consiliul Local sumele necesare pentru organizarea acestor evenimente. Noi suntem doi consilieri locali la Hunedoara, ştiu că sunt şi alte partide, dar pot şi reprezentanţii celorlalte partide să spună acelaşi lucru. Pe de altă parte. alte partide sau chiar persoane, în ultimii ani, au confiscat manifestări organizate de Consiliul Local”.
Arion: „E o prostie”
După ce i s-a relatat „întâmplarea” de la Radio România Actualităţi, primarul Hunedoarei, Viorel Arion, a reacţionat scurt şi tăios: „E o prostie! De când se implică partidele în evenimente ce ţin de partea administrativă? E drept că eu, ca primar, am sprijinul consilierilor în chestiuni de acest fel, dar niciun partid nu s-a implicat şi nu se implică în organizarea de evenimente pe banii Consiliului Local. Nici partidul din care fac eu parte (PNL) n-a făcut aşa ceva”. Alexandru Gruian, organizatorul Opera Nights, dezaprobă şi el transformarea evenimentului în element de imagine politică pentru un partid sau altul: „Nu avem absolut nicio legătură cu niciun partid. Noi, ca organizatori, am colaborat cu oameni politici, e drept, dar a fost vorba de oameni politici care ocupă funcţii publice şi au putere de decizie. De fiecare dată am prezentat proiectul şi avut tot timpul unanimitate când am cerut sprijin financiar şi la Deva şi la Hunedoara şi la Consiliul Judeţean. Dacă votul «pentru» este o implicare organizatorică, atunci le mulţumim tuturor celor care au votat”






