Trei au venit, alţi cinci se pregătesc
Un leton, un marocan şi un albanez vor îmbrăca, începând de astăzi, tricoul Mureşului. Oficialii deveni şi partenerii de la Dinamo n-au rămas indiferenţi la cerinţele lui Romulus Gabor şi Ioan Petcu şi au adus sub cetate trei nume noi. Mai mult, există şanse ca de săptămâna viitoare, lotul “alb-roşiilor” să fie îmbunătăţit cu un contingent de la FC Snagov (echipă aflată la un pas de retragerea din liga secundă).
Kristaps Dzelme (portar, 20 de ani, ultima dată la lituanienii de la FK Kruoja Pakruojis), Xhuljano Kulli (mijlocaş, 21 de ani, cumpărat de Dinamo, ultima dată la Civitanovese Calcio, Serie D Italia) şi Daniane Jawad (25 de ani, atacant, ultima dată la Kaposvári FC, Liga Întâi Ungaria) vor fi înregimentaţi, cel târziu, săptămâna viitoare, când la club există posibilitatea să vină alţi 4-5 jucători de la FC Snagov, echipă aflată pe punctul de a arunca prosopul în seria întâi. “Au sosit zilele acestea trei jucători noi, toţi străini. Doi dintre ei nu m-au convins sută la sută, însă probabil vor rămâne, încercăm să îi legitimăm chiar mâine (n.red.-azi). Cât despre Jawad, pot spune că este peste tot ceea ce avem momentan în lot. Rămâne de văzut, am mai primit asigurări că săptămâna ce vine există posibilitatea să mai completăm 4-5 jucători noi”, a spus Romulus Gabor. Mureşul va evoula, mâine, de la ora 11.00, la Bistriţa, în compania Gloriei, trupă care, în tur, a învins la Deva cu 4-0.
Programul complet al etapei a XVIII-a:
FC Argeş – Chindia Târgovişte
Gloria Bistriţa – Mureşul Deva
Juventus Bucureşti – Luceafărul Oradea
CSM Rm. Vâlcea – UTA Arad
FC Bihor – Gaz Metan Severin
Alro Slatina – Unirea Alba Iulia
FC Olt – Poli Timişoara
Arieşul Turda – FC Baia Mare






