Campioni, matematic! Petrecerea, la finele săptămânii. Prezența, obligatorie
CNS Cetate Deva este noua campioană a Ligii a IV-a Hunedoara. Elevii lui Marius Sîrbu și-au asigurat, cu o etapă înainte de final, titlul grație victoriei cu 3-1 (1-1), de pe terenul Aurului Brad.
Pribac și compania vor merge astfel la barajul de promovare în eșalonul superior, baraj care se va disputa în 20 și 27 iunie, în două manșe, tur-retur. Până atunci vor sărbători succesul județean, sâmbătă, acasă, la finele meciului cu Victoria Călan.
Aur au vrut, aur au căpătat
Hotărâți să simplifice toate calculele mai devreme, liderii au început tare meciul din Botău și după bara lui Pribac (6) au și deschis scorul prin Vajda, care a transformat, elegant, o lovitură liberă de la 18 metri (10). S-au bucurat aproape un sfert de oră, până când Ionuț Filipaș a restabilit egalitatea, cu noroc, din careu și putea reveni în frunte, dacă Ungureanu și Lintaru nu iroseau șansele lor, din finalul primei părți. La reluare, Șumuțiu i-a dat ceva emoții lui Iancău (47), dar lucrurile au reintrat pe făgașul normal după ce Suciu a înscris, simplu, cu un șut în colțul lung, din flancul drept (67). Liniștea instalată imediat a fost perturbată de un meleu în care au fost implicați toți jucătorii și după care Gomoi a fost trimis dincolo de gard (78), pentru ca mai apoi Lintaru să facă 3-1, din doar câțiva metri, după două încercări (88). Matematică simplă, Deva merge la baraj după un campionat aproape perfect, dar trebuie să demonstreze că merită Liga a treia la finele lunii. Indiferent de adversar!
AURUL BRAD 1 (1)
Ilea – Lup, Bănărescu, R. Filipaș, Miclean – Ciocan, Raț, Lulușa (53 Vurdea), Leaha (cpt.) – Cristea (75 Faur), I. Filipaș.
Antrenor: Alin Gomoi
CNS CETATE DEVA 3 (1)
Iancău – Vîrtan, Șumuțiu (cpt.), Dosan, Doboș (63 Boloș) – Lintaru, Vajda, Chelariu (80 Cărăvan), Ungureanu (93 Kelemen) – Pribac (91 Pârva), Suciu.
Antrenor: Marius Sîrbu
Au marcat: I. Filipaș (23) / Vajda (10), Suciu (67), Lintaru (88)
Arbitru: Daniel Thirt (Călan). Asistenți: Claudiu Doarvoaș (Mintia) și Raul Popa (Hunedoara). Stadion: „Aurul” (Brad). Spectatori: 100






