glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Câştig de cauză pentru brădenii care au protestat împotriva defrişărilor de la Sanatoriu. Pădurea din jurul spitalului va fi inclusă într-un regim special

Locuitorii municipiului Brad, dar şi pacienţii internaţi în Sanatoriul de Pneumoftiziologie din localitate pot să stea liniştiţi în ceea ce priveşte defrişările din jurul unităţii spitaliceşti. După o serie de proteste şi petiţii trimise instituţiilor statului pentru a stopa tăierile masive de pădure, în sfârşit protestatarii au avut câştig de cauză: tăierile au încetat definitiv, locul a fost curăţat, iar pădurea va fi inclusă într-un regim special.

La începutul lunii martie, în jurul Sanatoriului de Pneumoftiziologie din Brad s-au efectuat tăieri masive de pădure. Revoltaţi de acest fapt, mai mulţi locuitori ai municipiului au pornit o serie de proteste. În plus, în speranţa că defrişările vor fi stopate, un tânăr din localitate a făcut un apel de urgență către Președintele României, Klaus Iohannis. Din fericire, tăierile au încetat, dar de teamă ca acestea să nu fie reluate, brădeanul care a semnalat problema şi la Preşedinţie, Raul Florin Matei, a cerut ajutorul reprezentanţilor Comisariatului de Regim Silvic şi Cinegetic Timişoara. La începutul lunii mai, tânărul a şi primit un răspuns favorabil din partea CRSC. „Legat de acţiunea din martie cu privire la stoparea tăierii în zona Sanatoriului de Pneumoftiziologie din Brad, eu zic că în mare parte am reuşit. Noi am cerut încetarea tăierii, curăţarea locului şi reîmpădurirea, unde acest fapt nu s-a realizat pe cale naturală. Acest lucru l-am primit în scris, în mod oficial. În plus, pentru a preveni defrişările în această zonă pe viitor, am solicitat includerea pădurii într-un regim special, aşa cum este normal şi aşa cum a fost iniţial, un regim de perdea de protecţie. În urma discuţiilor purtate cu domnul inspector şef adjunct, Ioan Faur, de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Timiş, am primit promisiunea fermă că în anul 2017, când expiră amenajamentul silvic al partidei la care facem referire, va demara procedurile de trecere a pădurii din perimetrul sanatoriului, din pădure de producţie, în pădure perdea de protecţie”, a precizat Raul Florin Matei.

Exploatarea lemnului din zona sanatoriului a fost oprită definitiv

Brădeanul Raul Matei susţine că pe lângă faptul că pădurea din jurul unităţii spitaliceşti din Brad va fi inclusă într-un regim special, exploatarea lemnului din zonă a fost oprită definitiv. „Totodată domnul Faur Ioan mi-a promis că nu se va mai exploata material lemnos în zonă, el oferindu-ne tot suportul său. Sprijin am primit şi din partea noului şef de la Ocolul Silvic Brad. La rândul meu, i-am promis domnului Faur că în anul 2017 îl voi suna pentru a-i reaminti acest fapt şi i-am mai făcut o promisiune solemnă, că acei 50 de oameni care au participat la îndreptarea unei stări alterate vor fi foarte vigilenţi la tot ce se va mişca în pădurile noastre”, a adăugat brădeanul.

Back to top button