CUPA E LA DEVA! Răzbunare, cu vârf și îndesat
Autobergamo Deva a pus mâna și pe unicul trofeu care îi lipsea din vitrină. Alb-vișiniii au învins, categoric, rivala City’US Târgu Mureș, 5-2 (2-0), luându-și astfel revanșa după pierderea semifinalei play-out-ului Ligii I.
Cu Robert Matei revenit pe parchet după suspendarea de două jocuri primită chiar la ultima întâlnire cu târgumureșenii, dar și cu Cristian Obadă și Vlad Iancu în zi de grație, Autobergamo a jucat aproape perfect în finala de ieri, de la Odorheiu Secuiesc.
Demonstrație de forță
Finala a început tare și după nici cinci minute ambele formații loviseră deja, câte o dată, bara, după acțiuni semnate de Ignat și Stoica. Lucrurile s-au mai liniștit apoi, trecându-se la obișnuita tatonare, însă doar pentru zece minute: Vlad Iancu a avut trei (!) intervenții salvatoare, în aceeași fază, iar pe contraatac Obadă l-a „servit” ideal pe Macingo și Deva a spart gheața! Două secvențe mai târziu, același Cristi Obadă a dublat avansul echipei sale, după o gafă imensă a lui Carlao și apoi și-a făcut timp să mai și rateze o dată, singur cu acesta, un minut mai târziu. Numai bine însă pentru răgaz. La reluare, Carlao intervine de două ori, în aceeași fază, însă e nevoit să se recunoască învins din nou, după o fază absolut superbă creată de Ignat, Lupu și Robert Matei, cel din urmă finalizând elegant pentru 3-0 (24). E liniște în tribune și pe parchet, pentru încă opt minute, până când Gherman a transformat un penalty dictat pentru un presupus fault a lui Ignat la Ruxandri, și a dat impresia că echipa sa poate reveni în joc. N-a fost însă deloc așa pentru că Deva a jucat exemplar pe final și a mai punctat de alte două ori, după faze-școală de contraatac semnate de Robert Lupu (32) și Robert Matei (33), făcând ca reușita lui Csoma (36) să nici nu mai conteze. Revanșă pentru eșecul din campionat și Autobergamo are acum trei trofee în vitrină: titlul, supercupa și cupa!
AUTOBERGAMO DEVA 5 (2)
Vl. Iancu – R. Matei, R. Lupu, Cr. Matei, Ignat, Obadă, Moț (cpt.), Muntean, Macingo.
Antrenor: Robert Lupu
CITY’US TÂRGU MUREȘ 2 (0)
Carlos Alberto – Al-Ioani, Stoica, Gherman (cpt.), Răducu, A. Csoma, Nuno Miguel, Cătineanun, Nicușan, Ruxandri, Fereira.
Antrenor: Kacso Endre
Au marcat: Macingo (14), Obadă (16), R. Matei (24, 33), Lupu (32) / Gherman (30), Csoma (36)
Arbitri: Bogdan Sorescu (Pitești) și Gabriel Gherman (București)
Sala Sporturilor din Odorheiu Secuiesc. Spectatori: 200
Trofeul le-a fost decernat învingătorilor de președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, care a urmărit ultimul act alături de Secretarul General al FRF, Gheorghe Chivorchian. Reprezentanții forului de la București au ținut să ia parte la finala Final Four-ului după ce, anul trecut, nu și-au făcut timp pentru a premia campioana țării, la Deva. Alături de cei doi, doar aproximativ 200 de spectatori au urmărit, pe viu, jocul de la Odorheiu Secuiesc, lucru ce a demonstrat, încă o dată, că alegerea locației desfășurării ultimelor jocuri din Cupă nu a fost una deloc inspirată. La jocurile de acasă din acest sezon, Autobergamo (care își depusese candidatura pentru organizarea Final Four-ului) a avut o medie de 1.000 de spectatori pe meci.






