glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Tot mai mulți hunedoreni suferă de obezitate

Peste 62 de mii de hunedoreni suferă de hipertensiune arterială, iar cazurile de obezitate aproape că s-au dublat în judeţ, în ultimii ani. Pentru stoparea acestor afecţiuni, medicii specialişti vor organiza o serie de manifestări pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Hipertensiunii şi Ziua Europeană împotriva Obezităţii.

În judeţul Hunedoara, numărul persoanelor care suferă de obezitate este tot mai mare, acest trend regăsindu-se și la nivel național. Conform datelor furnizate de Direcția pentru Sănătate Publică Hunedoara, numărul cazurilor a atins, în 2014, cifra de 4.374 de persoane, după ce în 2013 erau înregistrate doar 2.990 de persoane. Datele ce cuprind rata obezităţii la adulţi sunt strâns legate și cu numărul bolnavilor de hipertensiune arterială (62.629 rămaşi în evidenţă). Mai mult, pe parcursul anului trecut au fost înregistraţi peste 32.000 de hunedoreni care suferă de boli cardiovasculare. Pentru a informa populaţia din judeţ despre faptul că obezitatea reprezintă al cincilea risc de deces la nivel global şi pentru a conştientiza importanţa măsurării tensiunii arteriale periodic, reprezentanţii DSP Hunedoara organizează două campanii de informare: Ziua Europeană împotriva Obezităţii (ZEIO) şi Ziua Mondială de Luptă împotriva Hipertensiunii. „Factorii ce determină aceste afecțiuni sunt reprezentați de alimentația nesănătoasă, lipsa sportului, consumul nesănătos de alcool și tutun, dar de multe ori, aceste probleme apar și pe fond genetic. La nivelul județului Hunedoara, în 2014, s-au înregistrat 32.320 de cazuri de boli cardiovasculare și 62.629 de cazuri de hipertensiune”, precizează Cecilia Birău.

Accidentele vascular cerebrale, tot mai frecvente și la tineri

Reprezentatul DSP Hunedoara mai adaugă că la nivelul județului, în 2014 au fost înregistrate peste 650 de cazuri în care pacienții au ajuns la spital după accidente vasculare cerebrale. „De cele mai multe ori, pe fondul de stres, tensiunea arterială mare poate produce un astfel de accident vascular cerebral iar acesta poate avea urmări grave. La tineri, ceea ce poate determina un astfel de accident este faptul că irigația sanguină a sistemului central nervos este deficitară din cauza alimentației nesănătoase sau a stresului. Cele mai multe atfel de cazuri apar după vârsta de 50 de ani, însă realitatea ne contrazice, în ideea în care AVC survine și la persoane de 25-30 de ani, toate având ca fond ereditatea, stresul și alimentația nesănătoasă”, conchide Birău.

Astfel, în data de 14 mai, de la ora 10:30, la Sala Polivalentă-Centrul de zi al C.A.R.P. Deva, hunedorenii vor avea ocazia să îşi măsoare tensiunea arterială, se vor face prezentări power-point şi se vor distribui materiale Informativ–Educative. Acelaşi lucru va avea loc în data de 18 mai, de la ora 13,00, la Spitalul Municipal „Alexandru Simionescu” din Hunedoara (Amfiteatru).

Back to top button