glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Accident grav pe centura municipiului Deva

O femeie care încerca să îşi repare maşina, oprită pe prima bandă a Căii Zarandului din Deva, a fost transportată în stare gravă la spital, în urma unui accident rutier în care au mai fost implicaţi doi şoferi. Unul dintre aceştia, băut la volan, a fost rănit. Incidentul petrecut sâmbătă dimineața pe centura municipiului Deva a fost provocat, potrivit poliţiştilor, de şoferul unei camionete, care nu s-a asigurat la schimbarea benzii de mers (direcția de mers Deva-Arad). Bărbatul a trecut de pe prima bandă, pe care se afla în faţa lui o maşină oprită, pe cea de-a doua bandă. Incomodat de manevra bruscă a conducătorului autoutilitarei, un alt șofer a virat brusc la stânga pentru a evita impactul cu maşina de mare tonaj. A lovit însă un scuar care desparte benzile de mers și a ajuns pe partea cealaltă, unde a intrat în mașina care staționa.

Back to top button