Minivacanţa de 1 mai a solicitat din plin „telecabina” şi Aqualand-ul
Aproape 3.500 de turişti au urcat cu telecabina în Cetatea Devei pe parcursul zilelor de 1, 2 şi 3 mai. Ascensorul pe şine a funcţionat fără întrerupere toată ziua spun administratorii instalaţiei.
„Este un record în ultimii ani, pentru telecabina de la Deva. Cel puţin eu unul nu-mi mai amintesc să fi avut atâţia turişti într-un singur weekend”, spune administratorul obiectivului, Cosmin Magyari. Anul trecut, reprezentanţii Primăriei spuneau că se gândesc ca, în 2015, să găsească o soluţie pentru dublarea capacităţii „telecabinei” însă, până acum, nu s-a mai comunicat nicio informaţie pe această temă. Destul de aglomerat a fost în acelaşi week-end şi la Aqualand. Aici s-au înregistrat 3.200 de clienţi. „Este o cifră oarecum normală pentru un week-end de sărbătoare, dar mult mai mare decât cea dintr-un sfârşit de săptămână obişnuit”, spune administratorul Aqualand Deva, Irinel Faur. Acesta adaugă că maximum 800 de clienţi pot fi găzduiţi simultan de complexul acvatic din reşedinţa de judeţ şi că, în ciuda aglomeraţiei din perioada 1-3 mai, nu s-au înregistrat probleme deosebite.






