glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Doi atleți hunedoreni, în lotul lărgit al României pentru FOTE 2015

Bogdan Șitoianu, de la CNS Cetate Deva, și Alexandru Huțanu, de la CSȘ Hunedoara, se regăsesc în lotul lărgit al României, la atletism, pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), care va avea loc la Tbilisi (Georgia) în perioada 26 – 31 iulie.

Conform site-ului Federației Române de Atletism, numele lor se regăsește pe o listă pe care sunt înscriși, momentan, alți 48 de atleți (15-16 ani) de la mai multe cluburi din țară, lotul complet urmând să se stabilească până pe 5 mai. Șitoianu (antrenor Mihai Luca) ar urma să participe în proba de săritură în lungime, în vreme ce colegul său de la Hunedoara (antrenor Florin Bucur) în cea de 3.000 de metri. La începutul anului, primul dintre cei doi s-a ales cu două medalii de bronz la etapa finală a Campionatului Naţional de Atletism Indoor, rezervat juniorilor 2, atât în proba preferată – cea de triplusalt – cât şi în cea de săritură în lungime. Huțanu s-a clasat, la aproape toate competițiile la care a luat startul, în prima jumătate a probelor de 1.500 și 3.000 de metri, cu care s-a specializat. Întrecerea europeană care a debutat la Bruxelles (Belgia) în vara anului 1991 reunește sportivi care se întrec în zece discipline: atletism, baschet, ciclism, gimnastică, handbal, judo, înot, tenis și volei. Cel mai probabil, din aceste discipline, România va mai avea reprezentați la FOTE Tbilisi la gimnastică, judo, înot și tenis.

Back to top button