„Taina Mănăstirii”, din nou pe scena Teatrului de Artă Deva
În regia artistică şi scenografia lui Marius Oltean, piesa reprezintă un adevărat spectacol al minţii şi al miracolelor, al luminii şi al umbrelor, care ne pune în postura de a reflecta la adevăratele valori şi de a mărturisi că singurul lucru care ne apropie de Dumnezeu este iubirea. Adaptată după ,,Agnes, aleasa lui Dumnezeu”, de John Pielmeier, acesta este un spectacol ce în mod evident trebuie văzut, nu pentru că a avut 599 de reprezentaţii pe Broadway în 1980 şi trei nominalizări la Premiile Oscar în 1986, ci pentru că subiectul rămâne inepuizabil, el există în fiecare dintre noi, fiind o luptă veşnică între bine şi rău, între frumos şi urât, între legal şi ilegal, între ce crezi tu şi ce cred ceilalţi. Regia şi scenografia îi aparţin lui Marius Oltean şi reuşesc să ofere, cu minimum de elemente scenice, o întamplare crudă, adevărată, o fotografie a realităţii şi, mai ales, provoacă spectatorul la meditaţie şi îl obligă să îşi pună o mulţime de întrebări: cu ce măsură să judeci şi de partea cui să fii? Pe scenă vor evolua trei actriţe care se dăruiesc total: Cristina Lazăr, Isabela Haşa şi Adriana Sâncrăian (câştigatoarea premiului la secţiunea – La Jeunesse). Spectacolul poate fi urmărit mâine, de la ora 19:00, la Teatrul de Artă Deva. Prețul unui bilet este 20 de lei, respectiv 10 lei, cu reducere.






