glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

80 de persoane ar putea fi disponibilizate de la Chimica Orăştie

Optzeci de angajaţi ai societăţii Chimica Orăştie şi-ar putea pierde locurile de muncă la începutul acestei veri. Motivul invocat de conducerea societăţii este cât se poate de hilar: vor să crească capacitatea de producţie cu 20 de procente. Decizia conducerii societăţii a creat mari nemulţumiri în rândul angajaţilor, iar liderii de sindicat le-au susţinut cauza în cadrul unei Comisii de Dialog Social, la care a participat prefectul judeţului şi reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate cu atribuţii în protecţia socială, ocuparea forţei de muncă şi în respectarea legislaţiei muncii. Nu există un motiv întemeiat care să justifice disponibilizările de personal. Conducerea societăţii a trimis o simplă notificare în care spune că până la 1 iunie vor fi disponibilizate 80 de persoane pentru a creşte productivitatea firmei cu 20 la sută. Este singura firmă de la noi care funcţionează cu un sistem de conducere dualist, iar acum a venit un director de producţie din Mexic. Ca să-i asigure lui salariul, recurg la disponibilizări. Este strigător la cer ce se întâmplă”, a precizat preşedintele Sindicatului Liber “Plastor”, Nicolae Martin. Dacă se va ajunge la disponibilizări, persoanele concediate se vor alege cu plăţi compensatorii, a căror sumă nu depăşeşte cu mult patru mii de lei. SC Chimica Orăştie SA s-a aflat într-un plin proces de organizare din 2008. Potrivit liderului de sindicat, la acea vreme societatea avea 680 de angajaţi, iar în prezent a ajuns la 214.

Back to top button