glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Primul test (mai) dificil pentru lidera Campionatului Județean

CNS Cetate Deva are parte de a doua deplasare, la rând, în Valea Jiului. Dacă în prima etapă au trecut la scor de Minerul Uricani, acum devenii vor da peste Inter Petrila, una din cele mai incomode formații din Campionatul Județean. Petrilenii, care evoluează acasă pe terenul de la Lonea, au un parcurs excelent, cu șapte victorii consecutive, ultimele puncte cedate fiind în etapa a noua, pe terenul celor de la Șoimul Băița! Jocul va fi arbitrat de Valentin Gavrilă (Crișcior), asistat de Cosmin Obreja și Roxana Ghenciu (ambii din Hunedoara). Tot în Vale va juca și Hercules Lupeni, pe terenul celor de la Minerul Uricani, în vreme ce ocupanta locului trei, Șoimul Băița, va evolua la Geoagiu, într-un alt meci interesant al rundei a 18-a, rundă din care mai sunt programate partidele: Aurul Certej – „U” Petroşani, Aurul Brad – CS Vulcan, Dacia Orăştie – CSM Jiul Petroşani și Victoria Călan – Metalul Crişcior (duminică). Retezatul Haţeg va sta.

Back to top button