glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Dintr-o clădire degradată, într-o sală de cinema complet modernizată.

Cinefilii din municipiul Brad vor avea ocazia să vizioneze cele mai noi filme chiar la ei în oraş, într-o sală de cinema modernizată la cele mai înalte standarde. Sau cel puţin asta promit reprezentanţii administraţiei locale din Brad, după ce Cinematograful „Zarand” din localitate va intra într-un amplu proces de renovare. Edilii municipiului susţin că proiectul a fost finalizat, este inclus pe lista de finanţare şi cel mai probabil lucrările vor demara anul acesta.

Unul dintre cele mai mari cinematografe din judeţul Hunedoara, care în urmă cu 20 de ani avea o capacitate de 640 de locuri, este într-o stare avansată de degradare şi chiar în pericol de prăbușire. Este vorba despre Cinematograful „Zarand” din municipiul Brad, care are nevoie urgentă de reparaţii capitale. Abandonat de autorităţile locale din cauza lipsei de fonduri, imobilul a devenit locul ideal pentru câinii fără stăpân şi pentru oamenii străzii. Totuşi, în luna septembrie a anului trecut, edilul şef al oraşului, Florin Cazacu, a propus un proiect de modernizare a cinematografului brădean. Primarul susţinea pe vremea aceea că lucrările de renovare vor începe cel mai probabil în primăvara acestui an, după finalizarea ultimei soluţii de proiectare.

Modernizarea, 42 de miliarde de lei

Cu toate acestea, deocamdată lucrările nu au început, însă reprezentanţii municipalităţii sunt optimişti şi susţin că proiectul a fost finalizat, este inclus pe lista de finanţare, dar birocraţia le încurcă iţele. „Am trimis documentaţia la Bucureşti şi avem promisiuni serioase că vom fi cuprinşi în lista de finanţare prin Compania Naţională de Investiţii cu întreaga valoare a proiectului, care este eligibilă. Momentan aşteptăm aprobarea listei sinteze a cheltuielilor de investiţii, iar după aceasta urmează să se organizeze o licitaţie. În concluzie, Cinematograful din Brad este cuprins pe lista de finanţare anul acesta, dar nu ştim exact când vom primi banii, deoarece aşteptăm lista sinteză şi licitaţia. Doar după acestea, vom şti cu exactitate când vor demara lucrările de renovare. Un lucru este cert şi anume că reparaţiile capitale ale Cinematografului ‹Zarand› vor începe în acest an”, a precizat viceprimarul municipiului Brad, Aurel Circo. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, valoarea proiectului este de 42 de miliarde de lei. „Proiectul de modernizare al cinematografului are o valoare de 42 de miliarde de lei, aproximativ două miliarde fiind din bugetul local. Restul sumei este asigurată de Compania Naţională de Investiţii, finanţatorul majoritar. În ceea ce priveşte cinematograful, trebuie refăcut totul. Holurile, grupurile sanitare, scena, parchetul, faţada clădirii şi toate dotările interioare. Perioada de inactivitate a dus la degradare. Am încercat să protejăm sala de spectacole, că era sub cerul liber şi ploua înăuntru, motiv pentru care am şi refăcut acoperişul. În plus, proiectul prevede amenajarea unei terase pe acoperiş”, a adăugat Aurel Circo. 

Back to top button