glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Pădure defrişată sub ochii Poliţiei şi Jandarmeriei (GALERIE FOTO)

În doar două zile, 3,5 hectare de pădure au fost puse la pământ, lângă Ghelari, în mod ilegal, după cum susţine Direcţia Silvică Hunedoara. În zonă urmează să fie construit un parc fotovoltaic în valoare totală de 40 de milioane de euro. Reprezentanţii firmelor implicate în proiect susţin că au respectat legea. Poliţia a început abia ieri verificări mai amănunţite.

Angajaţii Ocolului Silvic Hunedoara au sesizat sâmbătă Poliţia şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, susţinând că în zona releului de la Ghelari se taie ilegal o pădure de gorun, veche de aproape 100 de ani. Pădurarii spun că poliţiştii s-au mulţumit să vină în teren, să verifice nişte hârtii şi să plece.

Bâlbe cu epoleţi

Jandarmii au supravegheat zona şi sâmbătă şi duminică, fără să facă însă nimic pentru a stopa tăierile, până la lămurirea situaţiei. „O echipă a IJJ Hunedoara a fost la faţa locului, a legitimat şi identificat toate persoanele prezente, însă noi nu avem competenţa legală pentru a stabili dacă tăierea de pădure era făcută legal sau ilegal”, spune Lucian Stoichiţoiu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei. Ieri, reprezentantul IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu, anunţa că s-a deschis un dosar penal în această cauză, iar activitatea de tăiere a fost stopată. „Masa lemnoasă este în custodie şi se fac cercetări în ce priveşte autorizaţia de exploatare emisă pentru acea suprafaţă”, a adăugat Bogdan Niţu.

Reprezentanţii Direcţiei Silvice spun însă că au avut de-a face cu o situaţie absurdă: au reclamat că tăierea se face ilegal, din pădurea statului, însă nici Poliţia şi nici Jandarmeria nu au intervenit. Neimplicarea Poliţiei şi Jandarmeriei, sâmbătă, când s-a primit sesizarea, este pusă pe seama unor acte încurcate. Cu ani în urmă, Primăria Ghelari a concesionat firmei Corvin Fotovoltaic SRL o suprafaţă de 29 de hectare pe care urmează să fie amplasat un parc fotovoltaic. Pe titlul de proprietate al terenului se specifică faptul că e vorba doar de păşune deşi, în realitate, pe 14 hectare este vorba de păşune împădurită. Aproape 4 hectare din această porţiune sunt ocupate cu o pădure de gorun. „Titlul de proprietate a fost semnat, la vremea respectivă, şi de Ocolul Silvic. Ce nu recunosc cei de la Direcţia Silvică este faptul că pe acea păşune a mai existat şi seminţiş de gorun care, între timp, a crescut”, spune primarul comunei Ghelari, Ion Bulbucan.

Aprobări date din… Gorj

Povestea se complică şi mai mult. După ce a obţinut finanţarea europeană pentru proiect, Corvin Fotovoltaic SRL a mandatat o societate din judeţul Gorj, Gekka & Nekka SRL, pentru a se ocupa de pregătirea terenului pentru începerea amplasării instalaţiilor parcului fotovoltaic. Pentru actele necesare curăţării terenului de arbori şi tufişuri, firma a apelat la serviciile unui ocol silvic privat din acelaşi judeţ care, în toamna anului trecut, a emis actele de punere în valoare şi aprobarea de exploatare a masei lemnoase. Pentru tăierea efectivă Gekka & Nekka SRL a apelat la o altă firmă, din acelaşi judeţ. Lucrările la parcul fotovoltaic trebuie finalizate până în iulie, anul acesta. Administratorul societăţii Gekka & Nekka SRL, Ion Negricioiu, susţine că acţiunile firmei sale au fost perfect legale: „Există autorizaţie de construire, s-a dat apoi actul de punere în valoare, după care s-a emis şi autorizaţia de exploatare forestieră. Aceste acte au fost emise în noiembrie anul trecut? De ce nu au venit domnii de la Ocolul Silvic să le conteste, să le anuleze?! În noiembrie anul trecut a fost şi o cercetare la Poliţie pe tema acestor acte şi, până la urmă, am avut câştig de cauză. Am venit în teren cu firmă autorizată, s-au făcut măsurători cu echipamente GPS omologate, nu cu telefoane mobile, cum văd că folosesc domnii de la Ocolul Silvic. S-a stabilit perimetrul şi am mers mai departe. Am două geamantane de acte emise pentru acest proiect, fiecare hârtie fiind perfect legală”. Cauza este cercetată de poliţişti din cadrul Biroului pentru Delicte Silvice din cadrul IPJ Hunedoara, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial pentru Regim Silvic şi de Vânătoare. Timişoara.

Direcţia Silvică: „S-a tăiat la ras din pădurea statului”

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Hunedoara, Horia Golea, este categoric în ce priveşte existenţa unor ilegalităţi pe suprafaţa defrişată de lângă satul Ghelari: „S-a tăiat la ras de pe pădurea statului. Colegii mei au fost acolo şi reprezentanţii firmelor în cauză le-au cerut acte. Direcţia Silvică este, totuşi, o instituţie, iar când un reprezentant al ei îţi spune că eşti pe pădurea statului, trebuie să îl crezi. Totuşi, reprezentanţilor firmelor implicate li s-au prezentat şi hărţi, însă lucrările au continuat. Am avut de-a face şi cu o situaţie de genul următor: cineva îţi intră abuziv în curte, îi spui că e în curtea ta fără aprobare şi că trebuie să iasă, iar acel cineva îţi cere acte cu care să-i dovedeşti că e curtea ta. Sunt două lucruri total nelalocul lor în ce priveşte situaţia de la Ghelari: primul – noi am cerut încă de sâmbătă sistarea tăierilor, lucru care nu s-a întâmplat, şi al doilea, în toamna anului trecut am atras firmelor în cauză atenţia asupra faptului că acea pădure este în administrarea statului şi că nu pot să se apuce de lucru pe acea porţiune. Prejudiciul nu este încă estimat, dar cred că e vorba de sume de ordinul miliardelor de lei (vechi – n.red.)”.

Titularul proiectului: „Am acţionat legal”

Administratorul societăţii Corvin Fotovoltaic SRL Hunedoara, Gabriel Cârjea, spune că firma sa a respectat toate obligaţiile legale, menţionând că proiectul nu se poate opri tocmai acum: „Pe titlul de proprietate al terenului pe care noi l-am concesionat de la Primărie este scris clar că acolo e vorba de o păşune. Că, între timp, păşunea s-a împădurit natural, e altceva. Noi am mandatat firma Gekko & Nekko pentru lucrarea de pregătire a terenului şi există clar în contract o clauză privind obligativitatea respectării legislaţiei în vigoare. Afirmaţia celor de la Direcţia Silvică Hunedoara, cum că pădurea este a lor, este total falsă, vă asigur de asta. Noi am acţionat absolut legal. Lucrarea din acea zonă a început cu mai mult timp în urmă. În octombrie, anul trecut, am fost în zonă cu reprezentanţi ai Ocolului Silvic pentru a delimita clar suprafaţa, le-am demonstrat că avem dreptate, iar ei, verbal, au spus că nu prea la convine, dar asta este. Presupun că problema celor de la Ocolul Silvic este faptul că, relativ recent, şi-au introdus în inventar şi acea păşune împădurită”.

Un parc fotovoltaic unic în România

Proiectul pentru înfiinţarea parcului fotovoltaic de la Ghelari datează de câţiva ani buni. Terenul a fost concesionat încă din 2010, iar Primăria comunei încasează „peste 100.000 de lei” pe an, după cum spune primarul Ion Bulbucan. Parcul fotovoltaic va avea o putere de 6,4 MWh  şi e unic în România deoarece va fi compus din 832 de instalaţii tip trecker (panouri solare amplasate pe stâlpi şi care urmăresc soarele atât pe orizontală, cât şi pe verticală, având o eficienţă mai mare). Valoarea totală a proiectului este de 40 de milioane de euro, 16 milioane reprezentând contribuţia Uniunii Europene, 2,1 milioane provenind de la Guvernul României, restul fiind suportat din fonduri private.

Back to top button