Mircea Ioan Moloț va fi urmărit sub control judiciar
Fostul preşedinte al CJ Hunedoara va fi urmărit penal sub control judiciar. Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au admis contestaţia procurorilor DNA numai în sensul măsurilor dispuse prin controlul judiciar. Astfel, Mircea Moloţ scapă de arestul la domiciliu începând cu data de 9 martie. Din această zi, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Hunedoara se va afla sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. În această perioadă, Mircea Moloţ nu are voie să-şi exercite funcţia de preşedinte al CJ Hunedoara.
Aceeaşi măsură a fost dispusă şi pentru ceilalţi inculpaţi: Tiberiu Balint, Milică Pup şi Vasile Axinte.
„Dispune: Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ – DNA -ST Alba – Iulia împotriva încheierii penale nr.30/03.03.2015 pronunţată de Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba în dosar penal nr.811/107/2015. Desfiinţează încheierea penală atacată numai sub aspectul sferei obligaţiilor impuse inculpaţilor: P.E.M, B.T.I. şi A.V. şi omis a fi impuse inculpatului M.I.M.prin prisma dispoziţiilor art. 215 al.2 lit.e C.pr.pen. si procedând la rejudecare în aceste limite: I.În baza art. 215 al. 2 lit. e C.pr.pen. impune inculpatului M.I.M. să nu exercite profesia şi nici activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele. II.În baza art. 215 al. 2 lit. e C.pr.pen. impune inculpatului P.E.M. să nu exercite profesia şi nici activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele(aceea de administrator al unei societăţi comerciale). III.În baza art. 215 al. 2 lit. e C.pr.pen. impune inculpatului B.T.I. să nu exercite profesia şi nici activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele. IV.În baza art. 215 al. 2 lit. e C.pr.pen. impune inculpatului A.V. să nu exercite profesia şi nici activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele(aceea de administrator al unei societăţi comerciale). Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii penale atacate. În baza art. 275 al. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare în contestaţie rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 06.03.2015”.






