Primăria Deva merge înainte cu încercarea de a schimba transportul în comun. Operatorii actuali se pregătesc să tragă pe dreapta
Consiliul Local Deva a aprobat, ieri, în unanimitate noul regulament privind transportul local de călători şi caietul de sarcini pentru licitaţia în urma căreia se va decide firma (sau asocierea de firme) care va presta acest serviciu în Deva, în următorii 10 ani. Decizia a fost luată ieri, într-o şedinţă extraordinară, după ce vineri, 27 februarie, demersul s-a lovit de opoziţia unei părţi a consilierilor.
De la şedinţa de Consiliu Local au lipsit Marian Muntean şi Nelu Ardelean. Carol Panduru (ca de obicei) a făcut doar act de prezenţă, aşa că au rămas 18 voturi de exprimat, toate fiind „pentru” adoptarea noului regulament de transport şi a caietului de sarcini pentru delegarea serviciului. Primarul Devei, Petre Mărginean, spune că situaţia s-a schimbat radical după ce consilierii ar fi fost mult mai bine informaţi asupra intenţiei executivului municipalităţii: „Este o vorbă: dă-i românului mintea cea de pe urmă. Cred că a fost vorba şi despre un lucru normal. Poate că, iniţial, de vină a fost şi lipsa de comunicare. Am comunicat, am explicat încă o dată în plen…. Mie-mi pare rău că nu au fost toţi cei 21 de consilieri prezenţi. Nu-mi doresc să vină un transportator anume, de pe Lună, să facă un serviciu nou de transport local. Ne dorim normalitate, să se respecte nişte norme europene, să respectăm cetăţenii Devei. Sunt multe sesizări şi reclamaţii. Eu mi le asum dar trebuie să ni le asumăm cu toţii, inclusiv consilierii locali”.
Ca în Occident
Noile documente adoptate de consilierii locali prevăd o reţea de transport cu 72 de staţii, trasee „elastice”, care se pot schimba dacă se dovedesc total nerentabile, dar şi investiţii mari care trebuie făcute de operatorul sau operatorii de transport. În primul rând aceştia trebuie să aibă maşini cu podea joasă, ori cu rampă specială, astfel încât şi persoanele cu handicap, aflate în cărucioare cu rotile, să poată beneficia de serviciu. Fiecare maşină trebuie să aibă, pe lângă sisteme de siguranţă ca ABS şi ESP, şi câte un sistem GPS, cameră video pentru interiorul vehiculului, afişaje electronice pentru călători, sau automate electronice de validare a biletelor de călătorie. În plus, tot în sarcina operatorului cade dotarea staţiilor de autobuz cu camere video de supraveghere, panouri electronice care să indice, în principal, cât timp mai are de aşteptat călătorul până la sosirea autobuzului ori microbuzului, iar unele staţii trebuie să aibă şi automate pentru vânzarea de bilete. Tot operatorul trebuie să pună la punct şi un sistem de vânzare a biletelor, ori abonamentelor, prin Internet.
Temerile şi precizările primarului
Noul caiet de sarcini este conform normelor europene în domeniul transportului public de călători. Posibilităţile firmelor locale însă sunt apropiate de cele de la începutul anilor ’90. Din acest motiv, primarul Devei se teme că actul ar putea fi atacat în instanţa de contencios administrativ, ceea ce ar amâna cu luni bune momentul desemnării unui nou operator de transport: „Sper ca actualii operatori din Deva să dea dovadă de maturitate civică şi să nu atace caietul de sarcini în instanţă”, a declarat, în şedinţă, primarul. După şedinţă a adăugat „Eu pot fi primar încă un an sau încă cinci, dar, până la urmă suntem responsabili pentru ceea ce există astăzi în Deva: iluminat prost, transport prost şi trebuie să le reglementăm. Chiar îmi doresc ca actualii operatori să câştige licitaţia. Se pot asocia, există posibilitatea de a găsi formule. Ei sunt plătitori de taxe în Deva, nu-şi doreşte nimeni să vină cineva de pe Lună sau din alt oraş să presteze acest serviciu, dar pentru asta trebuie să existe înţelegere. Acum că cineva s-a obişnuit să nu facă nimic şi să încaseze bani e altceva. Îmi doresc un transport local normal, conform regulilor europene şi a respectului faţă de fiecare om. Ne critica cineva că de ce punem acele camere în maşini. E normal să le punem. Se şi fură în autobuze, oamenii se îmbrâncesc, vorbesc urât”.
Operator de transport: „Tragem maşinile pe dreapta şi trimitem oamenii acasă”
Primarul Petre Mărginean este de părere că şi actualele maşini de transport se pot adapta la noile cerinţe, sau, operatorii pot discuta cu Societatea Roman Braşov soluţii de achiziţie de maşini noi. Reprezentanţii societăţii Devatrans au refuzat să comenteze noile cerinţe impuse de Primărie şi Consiliul Local în materie de transport în comun. Societatea amintită activează în Deva, pe acest sector, încă din 2000. Cam aceeaşi vechime în domeniu, la Deva, o are şi societatea Tirius Trans Tour, a cărui manager, Tiberiu Duma, pare, mai degrabă descurajat de noua situaţie: „Microbuzele cu podea joasă, ori cu rampă pentru persoanele cu handicap se fac doar pe comandă. Este exclusă posibilitatea de a cumpăra microbuze second-hand. În caietul de sarcini nu se punctează operatorii care au vechime mai mare de cinci ani, ceea ce e discriminatoriu. Mai mult, ai nevoie de 1,5 milioane de euro doar ca să cumperi maşinile, pentru că trebuie să cumperi vehicule noi. Sistemul de vânzare a biletelor prin Internet, dotările tehnice suplimentare din maşini şi din staţii, automatele de bilete, costă între 500.000 şi 1 milion de euro. Ajungem astfel la o investiţie minimă de 2 milioane de euro. Ca să iei un credit din bancă, trebuie să vii cu garanţii de 4 sau 6 milioane de euro. Nu ştiu ce-o să facem. Probabil o să tragem maşinile pe dreapta şi-o să trimitem oamenii acasă”. În opinia lui Tiberiu Duma, caietul de sarcini este restrictiv pentru actualii operatori de transport din Deva, precizând că încă nu s-a decis dacă va ataca sau nu documentul în instanţă.






