glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Credit controversat aprobat de Consiliul Local Deva. Petru Mărginean îi îndatorează pe deveni pentru 20 de ani

Consiliul Local din Deva a aprobat contractarea unui credit de 30.000.000 de lei  care va fi plătit în 20 de ani din banii fiecărui devean. Câțiva consilieri locali, din toate taberele politice, s-au opus inițiativei primarului Petru Mărginean votând împotrivă sau abținându-se. Cu toate astea, hotărârea a fost adoptată, iar devenii vor fi buni de plată, timp de 20 de ani, a creditului și dobânzilor aferente cu care municipalitatea vrea să finanțeze câteva proiecte extrem de controversate.

Edilul Petru Mărginean intenționează să finanțeze din creditul de 30.000.000 de lei mai multe obiective de investiții, majoritatea dintre acestea, fiind mult supraevaluate, nu reprezită priorități pentru comunitate.

Câinii, mai scumpi ca bătrânii

Consilierul local Marian Muntean care s-a opus contractării creditului a precizat că majoritatea banilor nu vor fi cheltuiți pe obiective care să ducă la îmbunătățirea confortului devenilor și nu produc venituri sau nu diminuează pierderile municipalității sau ale cetățenilor.  Una dintre investițiile propuse pentru a fi finanțate din creditul lui Mărginean este un loc special unde proprietarii de câini din Deva să-și plimbe patrupedele. ”Locul de joacă” pentru câini va costa devenii 524.560 de lei. Pe lângă prietenii necuvântători, Mărginean se gândește și la pensionari  dar alocă mult mai puțini bani pentru ”locurile de recreere” destinate acestora. Două astfel locuri, în care vârstnicii să se poată recreea, vor costa  puțin peste  400.000 de lei. Și totuși cele două ”locuri de joacă” pentru pensionari au adus susținerea creditului de către reprezentantul acestora în CL Deva, consilierul PDL, Kovacs Francisc. 

Investiții în atenția DNA

Cei mai mulți bani obținuți din împrumutul bancar vor fi destinați construirii unor locuințe sociale modulare, identice cu cele pe care le-a ridicat Radu Mazăre pentru săracii Constanței.  Prețurile exagerate cu care vor fi construite locuințele sociale i-au determinat pe unii consilieri să-i atragă atenția primarului Petru Mărginean că omologul său din Constanța este cercetat de DNA pentru astfel de investiții.  11.773.650 de lei din creditul contractat  vor fi destinați  construirii a 72 de unități locative (60 de garsoniere și 12 apartamente cu două camere) în blocuri modulare cu structură metalică. Costurile pentru o singură unitate locativă se ridică la 163.523 de lei. Practic costurile construirii unei garsoniere sau a unui apartament cu două camere, – locuințe sociale, costă  în medie peste 36.000 de euro pentru o unitate locativă în condițiile în care pe piața imobiliară o garsonieră nu depășește 10.000 de euro.  

Back to top button