Droguri, aduse din Spania, comercializate în judeţ
Peste 20 de persoane din Deva şi Hunedoara au fost duse, sâmbătă dimineaţa, la sediul DIICOT Hunedoara, pentru a fi audiate într-un dosar de trafic şi consum de droguri de risc şi vânzare de substanţe etnobotanice. Cinci hunedoreni au fost arestaţi preventiv.
Oamenii legii au efectuat nouă percheziţii la domiciliile unor persoane suspectate de trafic şi consum de droguri de risc. În urma descinderilor efectuate, au fost confiscate 500 de grame de cannabis şi 100 de plicuri cu etnobotanice. De asemenea, la sediul DIICOT Hunedoara au ajuns 24 de persoane, la audieri, dintre care şapte au fost reţinute şi prezentate judecătorilor Tribunalului Hunedoara cu propuneri de arestare preventivă. Magistraţii hunedoreni au emis pe numele a cinci dintre acestea mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru trafic de droguri de risc. Mai mult, 20 de consumatori de droguri sunt cercetaţi în libertate.
Stupefiante aduse în judeţ, din Spania
Potrivit şefului Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, comisarul şef Traian Berbeceanu, în urma percheziţiilor a fost găsită aproximativ jumătate de kilogram de cannabis, care provenea din Spania. Întreaga cantitate de droguri urma să fie vândută consumatorilor din judeţul Hunedoara. De asemenea, oamenii legii au stabilit că traficanţii au mai introdus în ţară două kilograme de cannabis, tot din Spania, cantitate care a fost “plasată” consumatorilor.






