glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Hoţi de motorină, prinşi “în acţiune” la Crişcior

Cinci bărbaţi, din comuna Luncoiu de Jos, au ajuns pe “mâna” oamenilor legii după ce au furat peste 150 de litri de motorină din rezervoarele unor autovehicule parcate pe raza comunei Crişcior.

Ultima “lovitură”, la care au participat doar trei dintre cei cinci hoţi, a fost dată în noaptea de 13 spre 14 martie, în jurul orei 03:10. De această dată însă, au fost surprinşi de o patrulă din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Crişcior, în timp ce încercau să sustragă motorină din rezervorul unei autoutilitare parcate pe D.N. 74, pe raza localităţii Crişcior. Poliţiştii au reuşit să-l prindă pe unul dintre hoţi, Marian P., de 23 de ani, în timp ce “colegii” săi, mai tineri şi mai “iuţi de picior”, au reuşit să fugă. În scurt timp, şi aceştia, Marius P. şi Bogdan M., ambii de 19 ani, au fost înşfăcaţi de oamenii legii. Cei trei “magnifici” hoţi transportau “prada” cu un autoturism înmatriculat în Franţa, în portbagajul căruia au fost găsite şase canistre din plastic. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tentativă de furt calificat.

Ajutaţi de doi prieteni, cei trei au furat, în cinci luni, peste 150 de litri de motorină

În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au stabilit că cei trei suspecţi, împreună cu Mihai G. şi Bogdan B., ambii în vârstă de 25 de ani, din comuna Luncoiu de Jos, au mai comis şi alte fapte similare pe raza comunei Crişcior. Astfel, poliţiştii au stabilit că cei cinci suspecţi, în perioada noiembrie 2011- martie 2012, au sustras, pe timp de noapte, cantitatea totală de 160 de litri de motorină, în valoare de 960 de lei.
Tinerii au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi vor fi prezentaţi Judecătoriei Brad, cu propunerea de arestare preventivă.

Back to top button