glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Devenii, pasivi când vine vorba de vaccinarea contra virusului gripal sezonier

Locuitorii municipiului de la poalele Cetății  nu par să fie interesați de vaccinul antigripal. Deși campania de imunizare a început de mai bine de două luni, doar  6.484 de persoane   s-au imunizat. Prioritate au avut grupele de risc care, conform Organizației Mondiale a Sănătății, sunt bolnavii cronici indiferent de vârstă, bătrânii ce au trecut pragul de 65 de ani, gravidele și personalul medical.

La nivel județean, vaccinul contra gripei sezoniere a fost primit în două tranșe, prima a fost de 2.670 de doze, iar în cea de-a doua de 6.640 d doze. Până la momentul de față s-au vaccinat aproximativ 6.500 de hunedoreni, conform rapoartelor Direcției de Sănătate Publică Hunedoara. „Glasul Hunedoarei” a încercat să vadă, concret, ce părere au devenii despre vaccinarea împotriva gripei sezoniere, având în vedere semnalele conform cărora românii nu agreează vizita la medic în acest scop.

Merg pe mâna leacurilor «băbeşti»

Deveanca Ioana Iancu afirmă că nu și-a făcut acest vaccin niciodată și că nici nu are de gând să-l facă. „Nu l-am făcut niciodată și sinceră să fiu nu am de gând să-l fac. Nu am avut niciun fel de problemă până în momentul de față. Dar nu o să-l fac, oricum, chiar dacă voi avea probleme”, spune hunedoreanca. Nici domnul Alexandru, pensionar din Deva, nu s-a vaccinat și nici n-are de gând să facă o vizită la cabinetul medical: „nu m-am vaccinat anul ăsta. De fapt contra gripei nu m-am vaccinat niciodată. Și nici nu am de gând să o fac, nu am fost bolnav niciodată în viața mea, iar atunci când a fost cazul, m-am folosit de leacurile «băbeşti»”. Dintre cei intervievați, doar doamna Maria Ghiura și-a făcut vaccinul contra gripei sezoniere. Aceasta s-a vaccinat în noiembrie și admite că se simte bine de atunci. „Eu m-am vaccinat chiar când a început să se distribuie. O fac în fiecare an. Anul acesta m-am vaccinat în noiembrie și mă simt bine, nu am avut niciun fel de problemă sau nicio reacție alergică. Dacă medicii ne sfătuiesc că e benefic, de ce să nu îi ascultăm?!”, povesteşte deveanca.

 Lipsa de informație și… teorii ale conspirației fac oamenii să renunțe la vaccinare

 

Cecilia Birău, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Hunedoara, admite că oamenii sunt destul de reticenți când vine vorba de vaccinarea contra gripei sezoniere deoarece nu sunt destul de informați când vine vorba de acest subiect. „Din cauza lipsei de informație, hunedorenii sunt destul de reticenţi când vine vorba de vaccinul contra gripei sezoniere. La nivel de județ au fost imunizate aproximativ 6.500 de persoane de la începutul intervalului, adică de acum două luni. Destul de puțin, mai ales când Ministerul Sănătății a făcut apel către medicii de familie să susțină campania de imunizare a populației contra virusului gripal. De curând am citit că există adevărate teorii ale conspirației legate de vaccinare, care sunt absolut aberante, cum că prin intermediul vaccinului introdus în corp vei putea fi controlat și manipulat psihic sau că odată vaccinat vei avea o sănătate precară”, conchide Birău.

Back to top button