Ca de obicei. Hunedorenii au petrecut până au ajuns la spital. Peste 150 de solicitări la Ambulanță, de Crăciun
Perioadă agitată pentru medicii şi asistentele de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, care au avut în perioada Crăciunului peste 150 de solicitări. Medicii hunedoreni susţin că cele mai multe solicitări au fost cauzate de intoxicaţiile cu alcool.
Zeci de hunedoreni au ajuns la spital ca urmare a abuzurilor făcute în perioada sărbătorilor. Proaspăt ieşiţi din post sau pur şi simplu gurmanzi din fire, unii nu s-au putut abţine când au văzut masa îmbelşugată şi au mâncat peste măsură. Şi cum a fost sărbătoare, alcoolul a curs şi el din belşug, trimiţându-i pe mulţi la spital înainte de terminarea petrecerii. Din ziua de Crăciun şi până la sfârșitul săptămânii, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara a înregistrat sute de solicitări. „Începând din dimineaţa zilei de Crăciun şi până vineri au fost înregistrate aproximativ 450 de solicitări. În medie, SJA Hunedoara înregistrează aproximativ 120 de solicitări, iar în perioada sărbătorilor au fost înregistrate 150 – 160, zilnic. Cele mai multe cazuri cu care s-au confruntat medicii au fost intoxicații cu alcool, colici biliare și abdominale provocate de excesul de mâncare. De asemenea, am avut și câțiva cardiaci care au avut nevoie de îngrijiri medicale”, a precizat șef SJA Hunedoara, Valeria Filimon. Medicii hunedoreni au făcut din nou apel la oameni să se bucure de sărbători fără să ignore avertismentele privind excesul de mâncare şi de băutură. „ Recomandăm hunedorenilor să nu abuzeze de mâncare și băutură, pentru a nu ajunge la spital cu diferite afecțiuni ale aparatului digestiv. Se poate mânca puţin din fiecare fel, cu multe fructe şi legume. Este indicată mâncarea tradiţională cu moderaţie și băutura cu măsură și chiar un digestiv, ceai sau cafea, la sfârşitul mesei”, a precizat purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Hunedoara, Cecilia Birău.






