glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Sezon bun pentru arcaşii de la SCM Deva

Sportivii legitimaţi la secţia de Tir cu Arcul a SCM Deva – Minerul Aninoasa încheie anul 2014 pe plus. Hunedorenii şi-au atins, în mare, obiectivele pentru sezonul ce vine şi continuă să se pregătească asiduu pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016.

Tocmai de aceea, în această perioadă, arcaşii de la SCM Deva – Minerul Aninoasa, Simona Băncilă, Luminiţa Boroş şi Răzvan Marcu se află în cantonament cu lotul olimpic la Iaşi, sub atenta supravegherea a antrenorului Viorel Hăbian (tehnician şi la gruparea hunedoreană). Anul ce se încheie a fost foarte bun pentru Simona Băncilă, care la 42 de ani şi-a asigurat deja prezenţa la Jocurile Europei de anul viitor, după un sezon competiţional încheiat de mai multe ori pe podium. Cu performanţe similare realizate în 2014 se pot lăuda şi Luminiţa Boroş (25 de ani), dar şi Răzvan Marcu, campion al României la categoria sa de vârstă. Fiecare dintre aceştia speră ca anul ce vine să fie la fel de productiv, cu atât mai mult cu cât caută să atingă baremurile de calificare la mai multe competiţii internaţionale, gândul principal fiind însă la JO de peste doi ani, din Brazilia. După cantonamentul de la Iaşi, arcaşii vor lua o scurtă pauză, dar vor reveni la lot în 7 ianuarie, pentru ca după aceea să se deplaseze în Turcia, pentru un alt cantonament al lotului olimpic.

Sprijin de la COSR

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi-a anunţat, la începutul acestei luni, sprijinul pentru lotul naţional al României, coordonat de antrenorul Viorel Hăbian. Tehnicianul consideră că implicarea COSR este un mare plus şi un semnal pozitiv pentru sportivii săi. „Până acum, eram susţinuţi doar de către Ministerul Tineretului şi Sportului, iar vestea că se va implica şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, atât din punct de vedere material, cât şi financiar, nu poate decât să ne bucure. Este un semnal că munca noastră este apreciată şi că nu le suntem indiferenţi celor de la COSR. Proiectul nostru de calificare la Jocurile Olimpice va avea astfel o şi mai mare susţinere”, a spus antrenorul.

Back to top button