Rupţi sub greutatea zăpezii, mai mulţi copaci au blocat DN 66A şi au ţinut în loc mai multe trenuri
DN66A a fost blocat, pe raza localităţii Valea de Brazi fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru degajarea carosabilului. Zăpada amestecată cu apă a rupt deja mai mulţi copaci care au blocat traficul.
„În cursul nopţii de marţi spre miercuri, pompierii Gărzii de intervenţie Lupeni au fost implicaţi în două operaţiuni de deblocare a circulaţiei pe DN 66 A, pe raza localităţii Valea de Brazi. Drumul a fost blocat ca urmare a prăbuşirii, pe carosabil, a copacilor rupţi sub greutatea zăpezii căzute”, a declarat, ieri, căpitan Anemona Doda, purtător de cuvânt al ISU Hunedoara. Echipajele de pompieri au intervenit cu motofierăstraie pentru segmentarea copacilor şi îndepărtarea acestora de pe carosabil.
Trenuri oprite la Băniţa şi Merişor
Aproximativ 140 de persoane au avut şi ele de suferit după ce trenurile în care se aflau şi care tranzitau Valea Jiului au fost oprite în staţiile CFR de la Băniţa şi Merişor, după ce mai mulţi copaci au căzut peste liniile de cale ferată. Este vorba despre trenul Inter Regio 1023, București-Cluj, compus din 6 vagoane, respectiv trenul Inter Regio 1022, Arad-Constanța, ale căror călătiori au fost nevoiţi să îşi întrerupă voiajul aproximativ şase ore, până miercuri dimineaţa, la ora 05.00, când liniile de cale ferată au fost degajate. „Pentru degajarea liniilor de cale ferată au intervenit cei de la Trafic Feroviar şi nu au avut nevoie de ajutorul nostru”, a declarat căpitan Anemona Doda, ofiţer Informare şi Relaţii Publice în cadrul ISU Hunedoara. Probleme cu întârzierile au avut şi trenul Regio 2023, care circulă pe ruta Târgu Jiu-Timișoara, care a rămas în Gara Petroşani, precum şi trenul Regio 2701, Petroșani – Deva, care a plecat cu aproape o oră şi jumătate întârziere.
Pe de altă parte, în aceeaşi noapte, pompierii Gărzii de intervenie Lupeni au acţionat şi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un cablu situat pe un stâlp de înaltă tensiune din Lupeni. După ce specialiştii Enel au debranşat stâlpului de înaltă tensiune de la reţeaua de curent pompierii au lichidat incendiul în doar câteva minute.






