glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

„Lecții de siguranță” pentru copiii din școlile din Șoimuș, Băița și Brănișca

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” și E. ON Gaz au jucat, pe rând, rolul de Moș Crăciun pentru copiii de la școlile din Brănișca, Șoimuș și Băița. Elevii din cele trei localităţi au luat parte la proiectul „Lecții de siguranță”, unde au fost învățați să folosească, în siguranță, sursele de energie, atât acasă, cât și la școală.

Programul derulat de ISU și E. ON Gaz se derulează pe parcursul lunii decembrie şi are ca scop educarea copiilor pentru utilizarea corectă și în siguranță a surselor de energie, prin intermediul  unor lecții interactive special construite pentru elevii din școala primară și gimnazială. Specialistii ISU și voluntarii E. ON s-au aflat în fața copiilor în calitate de dascăli și le-au explicat ce trebuie să facă pentru a fi mereu în siguranță în preajma surselor de energie. La sfârșitul lecției, aceștia au fost răsplătiți cu dulciuri, iar unitatea de învăţământ vizitată, cu câte un calculator. Aceste acţiuni fac parte din campania comună de informare preventivă derulată de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi E.ON România „R.I.S.C. Siguranţa nu e un joc de noroc”, în baza parteneriatului existent între cele două instituţii. Toate instituţiile în care se va derula, în luna decembrie, programul educativ „Lecţii de siguranţă” vor primi câte un calculator.

Back to top button