Nouă ani de existență pentru Liceul maghiar „Téglás Gábor”
Fostul președinte UDMR Markó Béla a fost prezent ieri la Deva, la Liceul Teoretic cu predare în limba maghiară „Téglás Gábor”, pentru a aniversa cel de-al nouălea an de funcționare. Alături de acesta s-a aflat și europarlamentarul Iuliu Winkler.
Aceștia s-au adunat la Deva pentru a aniversa cei nouă ani de funcționare ai liceului, dar și pentru a discuta ceea ce e de făcut pentru o bună funcționare și o îmbunătățire a calității educației în liceu în viitor. În opinia europarlamentarului Iuliu Winkler, această instituție „este una de preț și foarte importantă pentru întreaga comunitate, şi în special pentru cea maghiară din municipiul Deva”.
Markó Béla susține că întâlnirea s-a datorat faptului că vor să se pună la punct cât mai multe detalii legate de o cât mai bună funcționare a liceului, dar și de îmbunătățirea calității învățământului din această instituție. Acesta susține că existența acestei școli este datorată comunității maghiare din Deva, „fără de care nu ar fi existat această școală, care e o instituție de sine stătătoare ce asigură un învățământ de calitate pentru copiii care sunt înscriși aici”. Acesta mai susține că această unitate de învățământ a fost de la bun început „o preocupare primordială, pentru păstrarea valorii identității în învățământ pentru limba maghiară”.
Învăţământ de calitate
Directorul unității de învățământ, Attila Levente Kocsis (medalion), a declarat că „această manifestație se datorează aniversării celor nouă ani de existență și de aceea am considerat că e un bun prilej de a ne aduna aici pentru a discuta despre ceea ce e de făcut pentru a îmbunătăți condițiile deja existente în această școală”. În opinia acestuia, pentru a duce mai departe tradiția învățământului în limba maternă, „e nevoie din sprijinul comunității, voință din partea părinților, elevilor, dar și a profesorilor, pentru o pregătire cât mai temeinică și pentru îmbogățirea spectrului cultural al municipiului”. Rezultatele bune nu au ezitat să apară, astfel că liceul are pe panoul de onoare elevi cu premii și mențiuni la olimpiadele naționale și internaționale, cum ar fi locul I la Olimpiada națională de germană sau Mențiunea a III–a la Olimpiada națională de matematică pentru școlile maghiare, desfășurată în Ungaria anul trecut. „Avem rezultate bune și noi, dar nu ne putem compara cu liceele de elită din oraș, pentru că noi nu avem istoria lor”, conchide Attila Levente Kocsis
În prezent, liceul are 519 elevi, inclusiv grădinița, iar de aceștia se ocupă un număr de 32 de profesori titulari și 12 profesori suplinitori. Recordul numărului de elevi înscriși a fost de 618 elevi, în 2012.






