Încă un zimbru este suspect de boala limbii albastre
Zimbrii din rezervaţia Silvuţ-Haţeg sunt ameninţaţi în continuare de boala limbii albastre (bluetongue). În urmă cu două zile, din cei opt zimbri care au mai rămas, un mascul de un an şi 3 luni a prezentat modificări ale stării de sănătate: diaree, lipsa poftei de mâncare, deplasare greoaie. Toate acestea îl fac suspect de bluetongue.
Boala limbii albastre continuă să evolueze pe teritoriul judeţului Hunedoara. Dacă până acum, două bovine au fost îmbolnăvite, iar cinci zimbri din rezervaţia Silvuţ-Haţeg au murit (doi de boala limbii albastre, unul cu probleme digestive şi ceilalţi doi probabil tot din cauza bluetongue) zilele trecute medicii veterinari au mai descoperit un posibil caz de boală. Este vorba despre un nou zimbru de la Haţeg, care a prezentat modificări severe ale stării de sănătate. „Datorită interesului crescut faţă de zimbrii din rezervaţia ‹Slivuţ› Haţeg, sub aspectul bolii limbii albastre, informăm populaţia că din cei 8 zimbrii care au mai rămas, un mascul de 1 an şi 3 luni prezintă modificări ale stării de sănătate: diaree, lipsa poftei de mâncare, deplasare greoaie. El nu prezintă suprasalivaţie ca în cazul infectării cu bluetongue, dar simptomele pot varia de la un animal la altul. În cazul în care acesta nu va supravieţui, se vor recolta probe de organe care se vor trimite la laborator în vederea stabilirii diagnosticului. Ca urmare a acestei situaţii, s-a instituit tratament cu antibiotice şi multivitamine. În cazul în care se va produce moartea animalului se vor recolta probe de organe care se vor trimite la laborator în vederea stabilirii diagnosticului”, a precizat directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Hunedoara, Mihai Jula.
Rezervaţia rămâne, deocamdată, închisă
Deocamdată rezervaţia de la „Slivut” Haţeg – fiind declarată focar de boala limbii albastre în urmă cu două săptămâni – este închisă pentru vizitatori, iar zimbrii sunt ţinuţi sub observaţie, pentru a vedea cum evoluează starea lor de sănătate. În ultima lună, cinci zimbri din Pădurea Slivuţ au murit, iar pentru doi dintre aceştia analizele de laborator au confirmat ca şi cauză a morţii boala limbii albastre.
5 zimbri din Pădurea Slivuţ au murit în ultima lună.






