glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Hercules e iarăşi prima după ce Vulcanul pierde surprinzător

Formaţia antrenată de Dan Voicu a trecut repede peste eşecul dur suferit la poalele cetăţii. Lupenenii au învins, la limită, 2-1, CSM Jiul Petroşani, după un meci în care oaspeţii au intrat în avantaj la pauză. Efortul celor de la Hercules n-a fost în zadar, aceştia trecând pe prima poziţie după înfrângerea „vecinilor” de la Vulcan.

Roş-negrii au capotat, inexplicabil, pe propriul teren, 0-1, în faţa lui Inter Petrila, formaţie care ocupă doar locul 13 în clasament şi pentru care succesul de la Vulcan a fost doar al doilea din acest sezon.

CNS Cetate, norma obişnuită de goluri

După ce au învins, categoric, Hercules Lupeni, la finele săptămânii trecute, elevii lui Marius Sîrbu au bifat al doilea succes din deplasare de până acum. Ca şi în deplasarea de la Orăştie, Vajda şi compania au marcat de cinci ori, de data aceasta istoria repetându-se la Brad, pe terenul celor de la Metalul Crişcior. Pentru deveni au punctat Chelariu, Herci, Dărăban (2) şi Pribac (foto, centru) – cel din urmă reuşind o performanţă demnă de invidiat: gol în fiecare din cele şapte partide disputate până acum! În aceste condiţii, CNS Cetate este la trei puncte în spatele Lupeniului şi la doar unul în spatele celor de la CS Vulcan, echipă împotriva căreia vor juca, sâmbătă, la poalele cetăţii, în ceea ce va fi derby-ul rundei. Aproape de vârf rămân şi cei de la Gloria Geoagiu, care au bifat succesul cu numărul patru, după 4-0 cu Aurul Brad. Cele mai multe goluri s-au marcat însă tot în Vale, acolo unde Universitatea Petroşani şi Dacia 2010 Orăştie au remizat, spectaculos, 3-3.

Back to top button