glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Petrilean ucis cu mai multe lovituri de cuţit

Un petrilean, în vârstă de 57 de ani, a fost găsit fără suflare, la sfârşitul săptămânii trecute, într-o baltă de sânge, de bărbatul care îl găzduia în locuinţa sa, situată pe strada Tăii, din Petrila. Cauza morţii: mai multe lovituri de cuţit, aplicate în zona spatelui, de prietenul de pahar.

Poliţia Oraşului Petrila a fost alertată, sâmbătă, în jurul orei 16:00, de către un bărbat din Petrila, care le-a spus oamenilor legii că l-a găsit decedat pe Ioan D., de 57 de ani, pe care îl găzduia în locuinţa sa de pe strada Tăii. “Poliţiştii au demarat o anchetă, iar în urma verificărilor efectuate, au stabilit că între Ioan D. şi Daniel B, din Petrila, pe fondul consumului de alcool, a izbucnit un conflict spontan, în timpul căruia primului i-au fost aplicate mai multe lovituri de cuţit în zona spatelui”, a declarat agent principal Adriana Voina, din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara. După ce şi-a ucis prietenul de pahar, bărbatul a fugit. Poliţiştii l-au dat în urmărire naţională, fiind prins de către poliţiştii T.F. Arad, în staţia CFR din localitate, şi adus în judeţ cu escortă.
Corpul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la morga spitalului de urgenţă din Petroşani. Cercetările, sub aspectul comiterii infracţiunii de omor, sunt efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Persoană fără adăpost, ucisă pentru cinci lei, în incinta fostului restaurant Astoria

O persoană fără adăpost, Francisc M., de 58 de ani, din Deva, a fost omorâtă în bătaie de un tânăr, în vârstă de 23 de ani, în incinta fostului restaurant Astoria, din localitate, care actualmente este doar o ruină. Motivul pentru care bărbatul a fost bătut până şi-a dat ultima suflare a fost reprezentat de o sumă de bani, cât se poate de infimă, cinci lei. Bani pe care victima nu a vrut să o dea agresorului. Tragedia s-a produs în jurul orei 21:30, iar poliţiştii deveni au fost alertaţi de medicii de la Unitatea de Primire a Urgenţelor Deva, care le-au spus că un echipaj al Ambulanţei a adus, pentru acordarea de îngrijiri medicale, un bărbat, care a decedat la scurt timp.
Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Deva, unde, în urma necropsiei efectuate vineri, s-a stabilit că decesul acestuia a survenit din cauza insuficienţei cardio-respiratorii, provocată de leziunile suferite în urma mai multor lovituri în zona toraco-abdominală.
În urma cercetărilor desfăşurate, poliţiştii l-au identificat şi pe criminal, Alexandru C., care a fost reţinut pentru 24 de ore , iar în urma prezentării sale magistraţilor Tribunalului Hunedoara, instanţa a emis pe numele său mandat de arestare pentru 29 de zile pentru comiterea infracţiunii de omor.

Back to top button