glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Valea Jiului mai câştigă un proiect de aqua-park, la Uricani

~~Consiliul Judeţean Hunedoara a decis, vineri, să se asocieze cu Primăria Uricani pentru construirea unui aqua-park în oraşul amintit. Este cel de-al treilea proiect de acest gen ce vizează Valea Jiului, după cele de la Petroşani şi Vulcan.

Proiectul de la Petroşani a fost deja prezentat „în schiţă”, în prima parte a anului şi se doreşte a fi cel mai mare dintre cele trei, urmând să aibă şi un bazin olimpic. Proiectul de la Vulcan a fost anunţat în vara acestui an, iar cel de la Geoagiu, unde Consiliul Judeţean intenţiona un  alt aqua-park, a fost, practic, mutat la Uricani. Toate cele trei proiecte vor fi prezentate Agenţiei pentru Dezvoltare Regională V Vest pentru a fi evaluate, deoarece, singura sursă de finanţare viabilă, pe termen scurt, o reprezintă fondurile europene.
Autorităţile se feresc, deocamdată, să anunţe sume, toate cele trei proiecte aflându-se în faze incipiente.

Un amar un pic îndulcit

Mutarea proiectului de aqua-park de la Geoagiu la Uricani îl entuziasmează pe primarul Dănuţ Buhăescu: „Dacă la Petroşani şi Vulcan studiile de prefezabilitate şi fezabilitate au fost plătite de Consiliul Judeţean, la Uricani Primăria plăteşte aceste studii. Asta pentru că, din fericire, nu avem aceleaşi probleme ca la Lupeni. O să punem la dispoziţia Consiliului Judeţean întreaga suprafaţă necesară unui aqua-park  modern şi obiectivelor turistice şi economice care vor apărea pe lângă acesta. Aqua-park-ul va fi ridicat, practic, la limita dintre oraşele Uricani şi Lupeni pentru că ne dorim să atragem aici şi pe cei care vin de pe pârtiile de la Straja. Turiştii care urcă în Parcul Naţional Retezat, dar şi cei care merg în Retezatul Mic vor putea şi ei să beneficieze de serviciile aqua-park-ului”. Buhăescu adaugă că Uricaniul va încerca să se reprofileze şi pe turism în anii următori, mai ales că mina de aici se va închide în 2018, iar oraşul va rămâne fără singurul agent economic important. Dacă va fi acceptat la finanţare de către Uniunea Europeană, aqua-park-ul de la Uricani nu va putea genera însă suficiente locuri de muncă pentru o aşezare cu  10.000 de suflete, aşa că, proiectul ar fi doar o palidă consolare faţă de situaţia socială a oraşului.

Back to top button