Weekend plin. Hunedorenii, invitaţi la Ziua Recoltei, Dac Fest, 1000 Post Terra, Hamlet şi un turneu caritabil
Locuitorii judeţului Hunedoara au posibilitatea să ia parte în acest sfârşit de săptămână la o serie de evenimente de toate genurile şi pentru toate gusturile. Pasionaţii de istorie sunt aşteptaţi la Festivalul Dac Fest de la Uroi, iar iubitorii de teatru au ocazia să vizioneze piesa „Hamlet”, la teatrul din Petroşani. Cei care doresc să cumpere cele mai frumoase legume şi fructe sunt aşteptaţi la Ziua Recoltei. Tot în acest weekend, turneul caritabil „Îngeri pentru îngeri” aduce trei zile de distracţie la Hunedoara.
Ziua Recoltei la Cristur
Gospodinele care doresc să aleagă cele mai frumoase legume şi fructe ca să-şi umple cămările pentru iarnă dar şi cei care vor să ia parte la o serie de spectacole şi dansuri folclorice sunt aşteptaţi la Ziua Recoltei. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Deva şi va avea loc în perioada 26 – 28 septembrie pe amplasamentul vechiului târg de la intrarea în localitatea Cristur. Cu această ocazie, hunedorenii vor avea posibilitatea să cumpere produse agricole direct de la producătorii tradiţionali locali şi să se bucure de atmosfera unui târg de toamnă. Evenimentul de anul acesta ajunge la cea de-a treia ediţie, iar din program vor face parte şi spectacole şi dansuri folclorice susţinute de cunoscuţi interpreţi de muzică populară din judeţ. Târgul debutează astăzi, cu începere de la ora 17:00, cu un spectacol folcloric suţinut de Ansamblul Folcloric „Mureşana-Brănişca”. De asemenea, pe scenă vor mai urca Aida Busuioc şi formaţia, Ansamblul Maghiar Cristur, Ansamblul Pădureanca, Ansamblul Şoimuşeana şi mulţi alţi interpreţi de muzică uşoară şi populară.
Festivalul Dac Fest, la a V– a ediţie
Hunedorenii au ocazia să ia parte în acest weekend la cea de-a cincea ediţie a Festivalului Dac Fest, în zona sitului arheologic Măgura Uroiului, de lângă oraşul Simeria. Festivalul are loc în perioada 26 – 28 septembrie şi îşi propune să aducă în atenţia hunedorenilor valorile civilizaţiei dacice pe teritoriul situat în apropierea fostei capitale Sarmizegetusa Regia. Seria manifestărilor debutează vineri dimineaţa cu o acţiune de ecologizare a zonei Măgura Uroiului, iar seara, la ora 20.30 în parcul „Sigismund Toduţă” din Simeria are loc deschiderea oficială a festivalului şi o paradă a costumelor antice. Programul anunţat al festivalului cuprinde mai multe momente importante, mai ales în zilele de sâmbătă şi duminică. În cele două zile, atelierele civile şi militare antice se deschid la ora 10.00, după care vor urma mai multe jocuri şi concursuri în care vor fi implicaţi doritorii din public. Sâmbătă, de la ora 17.00, încep jocurile gladiatorilor, iar la ora 18.00 este programată o „ciocnire a civilizaţiilor” O oră mai târziu cei prezenţi la festival au posibilitatea să vizioneze filmul „Burebista”, iar spre seară, Quartetul Cuore, Aspru, Axial 25 vor susţine un concert de muzică medievală şi rock, iar de la ora 20:30 va avea loc ritualul focului sacru. Duminică, programul este la fel de intens, capul de afiş al zilei fiind ţinut de „ultima confruntare dintre daci şi romani”, programată să înceapă la ora 14.00. Pe lângă toate acestea, organizatorii promit spectacole folclorice susţinute de mai multe ansambluri şi interpreţi de muzică populară din zonă, dar şi o serie de surprize.
Turneul caritabil „Îngeri pentru îngeri” ajunge la Hunedoara
Turneul caritabil de mare succes „Îngeri pentru îngeri”, organizat de către Alin Oprea, fondatorul trupei Talisman, ajunge în weekend în municipiul Hunedoara. Concertul are ca scop strângerea de fonduri pentru un copil bolnav – Mihai Nectarie Oprea. Manifestările incluse în turneul „Îngeri pentru îngeri” vor începe astăzi la Hunedoara, pe Bulevardul Dacia, unde va fi amenajat Târgul „Artă, Tradiţii, Meşteşuguri, Producători Români”. Tot aici, se va afla şi zona de „Food Court”, ce se va întinde pe o suprafaţă de 600 de metri pătraţi. Ea va cuprinde restaurante, producători de dulciuri de casă, cozonac secuiesc şi altele. În plus, organizatorii au amenajat un parc de distracţii, cu intrarea liberă, unde copiilor le vor fi oferite gratuităţi în anumite intervale orare. Toate aceste manifestări vor fi susţinute auditiv de o serie de concerte live. Astfel, pe scenă va urca formaţia Talisman, Bianca Ioniţă, Emanuel, Ionela Moruţan, Florin Mureşan, dar şi mai multe ansambluri şi interpreţi ce vor cânta şi dansa spre deliciul publicului.
Hamlet pe scena Teatrului din Petroşani
Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi sâmbătă, la spectacolul „Hamlet”, de William Shakespeare. Spectacolul va putea fi vizionat de la ora 18:00, la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroşani. Preţul unui bilet este 20 lei. Tot în acest weekend, micuţii hunedoreni sunt invitaţi la „Păcală”, o adaptare după Ioan Slavici şi Ion Creangă. Spectacolul are loc duminică, de la ora 12:00, la teatrul din Petroşani, iar preţul unui bilet pentru adulţi este 10 lei și pentru copii, opt lei.
After Earth – 1000 Post Terra la cinematograful devean
Cinefilii hunedoreni au posibilitatea să vizioneze „After Earth – 1000 Post Terra”, un film regizat de M. Night Shyamalan. Pelicula va rula începând de astăzi şi până miercuri la Cinematograful „Patria” din Deva, zilnic cu începere de la orele 15, 17 şi 19. Preţul unui bilet de la ora 15 este şase lei, iar de la orele 17 şi 19, biletul costă opt lei. O aterizare forţată îi aduce pe adolescentul Kitai Raige (Jaden Smith) şi pe legendarul său tată, Cypher (Will Smith), pe Pământ, la 1.000 de ani după cataclismul care îi forţase pe oameni să-şi părăsească planeta. Cypher fiind grav rănit, Kitai trebuie să pornească singur după ajutor, confruntându-se cu un teren necunoscut, specii modificate de animale, care stăpânesc în prezent planeta, şi o creatură extraterestră, care a evadat în timpul aterizării forţate.






