Spre Moscova, via Iaşi! Autobergamo, gata de aventura europeană
Autobergamo Deva se pregăteşte de prima aventură europeană din istoria clubului. Devenii vor pleca spre Moscova peste exact şapte zile, nu înainte însă de a mai disputa un joc în Liga I. Deşi, iniţial, s-au gândit să ceară amânarea jocului cu CSMS Iaşi, oficialii campionilor au hotărât să dispute jocul din Moldova, pentru a nu-şi îngreuna şi mai mult programul.
Astfel, devenii vor evolua, sâmbătă, pe terenul „studenţilor”, pentru ca la cinci zile distanţă să ia calea capitalei Rusiei, acolo unde vor juca în grupa de elită a UEFA Futsal Cup.
Calendar supra-încărcat
Devenii au deja un joc în minus, după ce în urmă cu o săptămână ar fi trebuit să întâlnească pe City’Us Târgu Mureş, partida fiind amânată din cauza unei acţiuni a echipei naţionale în Spania. În aceste condiţii, conducerea celor de la Autobergamo a hotărât să nu schimbe data întâlnirii cu CSMS Iaşi, având în vedere că oricum programul lunii viitoare va fi unul foarte încărcat. „Vom juca sâmbătă la Iaşi, apoi la mijlocul săptămânii viitoare vom pleca spre Moscova, acolo unde avem primul joc programat în 2 octombrie, chiar în faţa gazdelor de la Dina Moscova”, a spus patronul grupării devene, Dorin Popa. Foarte probabil, partida din etapa a cincea, de acasă, cu FK Odorheiu Secuiesc se va disputa şi ea la o altă dată faţă de cea stabilită de Federaţie (5 octombrie). Astfel, Autobergamo va avea o lună extrem de plină în care va întâlni şi vicecampioana din Târgu Mureş, şi pe United Galaţi, KSE Târgu Secuiesc şi Clujana Cluj-Napoca.
Devenii se vor putea baza în jocurile de la Moscova (acolo unde vor mai evolua şi în faţa celor de la Charleroi şi Alumnus Zagreb) şi pe tânărul internaţional moldovean, Cristian Obadă (22 de ani), care se află la Deva de aproape două săptămâni. „Este un jucător talentat, care ne va ajuta enorm în acest sezon. S-a acomodat deja şi ne bucurăm că va face parte din lotul nostru”, a spus Adrian Moţ, căpitanul campioanei.






