Şapte goluri la Certej, opt la Călan! Vulcanul e noul lider
După cum era de așteptat, jocul de la Certej, dintre Aurul și Șoimul Băița, a fost, de departe, cel mai intens meci al rundei cu numărul patru din Campionatul Județean. Oaspeții au învins, la limită, 4-3, după o partidă extrem de spectaculoasă. În tot acest timp, Hercules Lupeni a învins cu 3-1 la Orăștie și a fost, până la jocul celor de la CS Vulcan, noul lider al întrecerii județene.
Roş-negrii au învins însă, ieri, cu 7-1 în deplasarea de la Călan şi au urcat pe prima treaptă a podiumului, cel puţin o săptămână. Şi asta pentru că fostul lider, CNS Cetate Deva, a fost nevoit să stea în acest weekend.
Doi fraţi, trei puncte, patru victorii la rând
Maximum de puncte după primele patru runde. Asta au reuşit cei de la Hercules Lupeni, care au pus punctul pe „i” şi în deplasarea de la Orăştie, acolo unde şi Deva câştigase acum două runde. Nu însă fără a avea şi ceva emoţii, pentru că gazdele au spart gheaţa în minutul 23 prin Niculescu. La cabine s-a intrat în echilibru după ce Andrei Harangozo a punctat în minutul 34, astfel că repriza secundă lupenenii au avut un moral mai bun. Şi l-au fructificat din plin! Şi dacă în prima parte, mai activ a fost Andrei, în cea de-a doua, fratele său, Alexandru, a ieşit la rampă. Prima dată în minutul 65 şi apoi, decisiv, în minutul 79. Trei puncte obţinute în familie şi al patrulea succes la rând pentru Hercules, care se pregăteşte uşor de derby-ul campionatului, de peste două săptămâni, de pe terenul celor de la CNS Cetate.
28 de goluri s-au marcat în cele şapte jocuri ale rundei a patra.






