Probleme financiare la Hercules Lupeni
Lucrurile nu sunt tocmai roz în curtea vicecampioanei ediţiei precedente. Cel puţin aşa reiese din spusele antrenorului principal, Dan Voicu, care a pus evoluţia mai slabă din ultimele jocuri pe seama întârzierilor financiare. Acesta s-a arătat nemulţumit şi de atitudinea mai multor jucători din lot atât înaintea jocului, cât şi după terminarea acestuia. „Sunt probleme ca peste tot. Dar dacă tot venim la antrenamente sau la jocuri, trebuie să o facem cu respect faţă de noi şi faţă de cei care vin să ne urmărească. Înainte de meciul de la Călan, unii jucători au uitat drumul stadionului şi m-am trezit brusc fără ei. Ori, aşa ceva nu se face. O să am o discuţie serioasă cu ei. Ştiu că au şi ei unele ofuri şi nemulţumiri, dar ori facem o treabă serioasă, ori nu o mai facem. M-a supărat foarte tare atitudinea unora la meciul de la Călan şi sper ca astfel de lucruri să nu se mai repete”, spune tehnicianul, care nu de puţine ori şi-a ajutat elevii chiar şi cu bani din propriul buzunar.






