glasul-hd.ro Web analytics

Infracționalitate

Prietenii de pahar l-au tâlhărit şi l-au abandonat pe un deal din apropierea Devei

Un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Certeju de Sus, a avut parte de o experienţă deloc plăcută, taman în compania celor cu care ieşise în oraş. Trei dintre „prietenii de pahar” i-au furat telefonul mobil şi 920 de lei şi l-au abandonat pe un deal din apropierea Devei.

Aceştia au avut complice şi un taximetrist, care la îndemnul celor trei a hotărât să schimbe destinaţia finală, tocmai pentru ca presupuşii prieteni să îl tâlhărească pe tânărul din Certeju de Sus.

Ideea, încolţită la un „pahar de vorbă”

Cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 31 de ani şi-au pus în aplicare planul atunci când „prietenul” lor a chemat un taxi pentru a-l duce acasă. Motivând că vor să împartă acelaşi taximetru cu victima lor, aceştia l-au îndemnat pe şofer să conducă maşina într-o izolată de la periferia municipiului Deva unde l-au obligat pe tânăr să coboare din taxi și l-au deposedat, prin violență, de un telefon mobil și de suma de 920 lei, după care l-au abandonat. „Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva au luat măsura reţinerii celor trei suspecţi dar şi a taximetristului care i-a transportat (acuzat de complicitate la comiterea infracţiunii de tâlhărie), aceştia fiind prezentaţi, ieri, magistraţilor Judecătoriei Deva cu propunere de arestare preventivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

Pentru a nu deveni victime ale infracţiunii de tâlhărie, poliţiştii recomandă:

• Luaţi-vă măsuri de precauţie mai ales când circulaţi noaptea, la ore târzii, pe străzi pustii sau neiluminate;
• Nu afişaţi în mod ostentativ bijuterii sau alte bunuri de valoare, telefoanele mobile ori sume mari de bani şi evitaţi pe cât posibil compania unor persoane aflate sub influenţa alcoolului.
• Dacă sunteţi victima unei agresiuni, încercaţi să reţineţi cât mai multe dintre semnalmentele suspectului  şi anunţaţi de îndată poliţia; sporiţi astfel şansele de identificare, prindere şi pedepsire a agresorului.

Back to top button