Zeci de gospodării inundate în satul Rişculiţa
Peste 70 de gospodării inundate, trei podețe distruse și un drum județean inundat. Sunt efectele ploilor torențiale, căzute la sfârșitul săptămânii trecute în comuna Baia de Criș. Locuitorii din satul Rișculița și-au văzut gospodăriile, subsolurile și grădinile pline de apă.
Au privit neputincioși cum apa pune stăpânire peste terenurile lor. Unii au încercat să intervină însă în zadar. Din fericire, apa nu a intrat și în casele oamenilor.
Căi de acces impracticabile
Pe lângă zecile de gospodării, mai multe căi de acces au fost distruse de ape. „Au fost distruse trei podeţe şi a fost inundat, pe o lungime de 300 m, DJ 762 Baia de Criş – Bulzeşti, la ieşirea din satul Baldovina. Partea carosabilă nu a fost afectată, doar apa băltind timp de 2-3 ore în zona respectivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.
Pompierii au intervenit cu un buldoexcavator, cu motopompe şi motofierăstraie pentru decolmatarea albiei Văii Rustiului, blocată în trei puncte cu aluviuni şi material lemnos şi pentru evacuarea apei din subsolurile şi fântânile inundate. Reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică şi ai Apelor Române s-au deplasat la rândul lor în satul afectat pentru a monitoriza situaţia. Nu a fost necesară aprovizionarea cu apă a familiilor din zonă pentru că s-au folosit alte surse de apă.






