glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Apartament în flăcări în Deva. O tânără a fost rănită. Incendiul a izbucnit de la o priză defectă și a afectat și apartamentele superioare

Flăcări uriașe ieșeau pe geamul unui apartament dintr-un bloc din centrul Devei. Incendiul a izbucnit din cauza supraîncălzirii unei prize defecte. O tânără de 20 de ani, care se afla în apartament în momentul izbucnirii incendiului, a fost rănită. Mai multe locuințe au fost afectate.

Incendiul a izbucnit vineri după-amiaza, într-un apartament de la etajul șase al unui bloc de pe Bulevardul Decebal. Pompierii s-au deplasat de urgență la fața locului cu trei autospeciale, o scară mecanică și un echipaj SMURD. „S-a realizat un dispozitiv de intervenție cu două linii de furtun desfășurate pe câteva zeci de metri, până la etajul la care se manifesta incendiul. O tânără de 20 de ani, care se afla în apartament, a suferit arsuri de gradul I și II în zona frontală, mâna dreaptă și coapsa dreaptă. Aceasta a primit îngrijiri medicale din partea echipajului de prim ajutor care a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.

Apartamentele învecinate, afectate de incendiu

Pompierii s-au luptat cu flăcările și fumul gros aproape jumătate de oră până au reușit să stopeze propagarea incendiului la apartamentele din vecinătate. Chiar și așa, apartamentul situat la etajul superior a fost inundat de fum. De asemenea, tâmplăria PVC a locuințelor situate la etajele 7,8,9 și 10 a fost afectată de căldura degajată de flăcările puternice. „Incendiul a distrus tot mobilierul, aparatele electrocasnice și materialele textile din camera în care s-a dezvoltat și a afectat tencuiala și mobilierul din celelalte două camere. Cel mai probabil incendiul a fost generat de efectul termic la o priză defectă”, a mai declarat Anemona Doda.

Back to top button