glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Angajaţii firmei Rezkomar Forest din Vaţa se află de trei zile în grevă. Oameni, în greva foamei pentru că vor să fie daţi în şomaj

Angajaţii fabricii de cherestea din Vaţa de Jos care aparţine firmei Rezkomar au încetat lucrul de trei zile şi aşteaptă patronii să stea de vorbă cu ei. Proprietarii fabricii susţin că oamenii au cerut să fie trimişi în şomaj cu toate că drepturile salariale sunt plătite la zi.

Un număr de 14 angajaţi din cei aproximativ 50 câţi au încetat lucrul de trei zile la fabrica firmei Rezkomar Forest din Vaţa de Jos se află începând de ieri în greva foamei. Salariaţii au mai multe revendicări de natură socială.

Fără sindicat este greu să-şi apere drepturile

Oamenii nici nu ştiu ce să facă în situaţia în care patronul societăţii nu le respectă drepturile. În lipsa unui sindicat care să-i reprezinte, angajaţii sunt nevoiţi să-și ceară drepturile prin diverse mijloace de presiune şi doar atunci când cuţitul le ajunge la os. Muncitorii din fabrica de cherestea se plâng că nu au primit bonuri de masă pentru luna iunie şi reclamă faptul că patronul egiptean i-a pus să semneze un act prin care ei să fie de acord să-şi reducă timpul de muncă prevăzut în contractele individuale la două ore. Aceştia se plâng că în luna iunie au fost obligaţi să facă cereri prin care solicitau patronatului acordarea de concediu fără plată şi că în lipsa unui contract colectiv de muncă negociat cu un sindicat nu pot să-şi revendice eficient drepturile. Reprezentantul angajaţilor în relaţia cu patronatul, Rus Emil, şi-a închis telefonul şi nu a putut fi contactat, iar restul oamenilor sunt reticenţi să vorbească când vine vorba despre problemele legate de locul de muncă. În cursul zilei de ieri au fost informate organele abilitate să rezolve problemele legate de raporturile de muncă între angajaţi şi angajatori. Directorul ITM Hunedoara, Adrian Bozdog, a declarat că o echipă de inspectori s-a deplasat la Vaţa de Jos şi va întocmi un raport legat de cele constatate în cursul zilei de astăzi. Angajaţii au mai reclamat că sunt nemulţumiţi pentru că au fost puşi să facă alte munci, mai grele, decât calificarea lor. În consecinţă aceştia preferă să fie daţi în şomaj decât le fie redus timpul de muncă sau să facă altceva decât le este scris în fişa postului.

Patronii susţin că oamenii nu vor să muncească

Patronul fabricii, Hesham Rezk, susţine că poate să le asigure oamenilor materie primă ca să-şi desfăşoare activitatea dar că nu întotdeauna încărcarea pe câte un post este de opt ore. În această situaţie oamenii care nu au ce să lucreze tot timpul prevăzut în contract au refuzat să facă şi altceva decât era prevăzut în fişa postului. De asememea acesta susţine că salariile pentru luna mai au fost plătite la zi, iar în luna iunie oamenii nu au muncit. Majoritatea dintre ei fiind în concediu fără salarii. „În iunie au prelucrat 127 metri cubi de buştean din care au rezultat 80 metri cubi de cherestea în valoare de 14.000 de lei. Cum să funcţionez dacă numai salariile sunt de 70.000 de lei pe lună?”, se întreabă Hesham Rezk. În ceea ce priveşte iniţiativa reducerii timpului de muncă, patronul firmei Rezkomar susţine că a fost doar o propunere pentru angajaţii care nu au vrut să efectueze şi alte activităţi decât cele pentru care au fost calificaţi.  

Back to top button