glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Fiscul vrea să ştie cu ce bani s-au făcut palatele ţigăneşti din municipiul Hunedoara

Echipele de control ale Finanţelor Publice au început, de la 1 iunie 2014, controalele asupra felului în care au fost dobândite marile averi din Regiunea de Vest. Primele verificări se fac la palatele ţigăneşti din zona Hăşdat a municipiului Hunedoara.  

Toate marile averi vor intra la puricat

Inspectorii fiscali vor să se asigure că averile nu au fost dobândite cu bani proveniţi din economia subterană şi că proprietarii sunt buni platnici la bugetul general consolidat de stat. Prezent vineri la Deva, Lucian Heiuş, directorul general al Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Timişoara, a anunţat că primele controale din vestul ţării au început la palatele romilor din municipiul Hunedoara, imobile cărora le-a mers vestea până-n Regatul Unit al  Marii Britanii. Heiuş spune că echipele de control ale Finanţelor Publice urmăresc doar aspecte de natură fiscală, însă vor sesiza organele de cercetare penală dacă descoperă infracţiuni de altă natură. Începând de anul viitor în cadrul structurilor Fiscului se va înfiinţa un departament special care se va ocupa de averile dobândite ilicit, a mai spus directorul Finanţelor Publice din Regiunea de Vest. 

Firmele hunedorene, în topul datornicilor din Regiunea de Vest

Conform datelor oferite de Direcţia Regională a Finanţelor Public Timişoara, firmele din judeţul Hunedoara se află în topul datornicilor din Regiunea Vest, în ceea ce priveşte obligaţiile de plată către bugetul de stat. Dintre cei 50 de agenţi economici, cu cele mai mari datorii din această regiune, 23 provin din judeţ, acestea însumând creanţe de peste 256.000.000 de lei. „Din păcate, în primii 50 de datornici la nivelul regiunii, o bună parte din ei, chiar primii trei, sunt din judeţul Hunedoara. Aici ne referim la Compania Naţională a Huilei, la Minvest, adică întreprinderi cu capital de stat, care de 20 de ani au tot acumulat datorii şi care la ora actuală se află în diferite faze de reorganizare sau privatizare, dar care încă grevează bugetul de stat prin faptul că nu îşi achită la timp obligaţiile pe care le datorează”, a declarat Lucian Heiuş. În topul datorinicilor din Regiunea de Vest, Hunedoara este urmată de Timiş, cu 14 firme care însumează creanţe de peste 55 de milioane de lei. „Podiumul” e completat de judeţul Arad, cu şapte agenţi economici restanţi la plata obligaţiilor a căror valoare se ridică la suma la 19 milioane de lei.

Palatele rromilor din Hunedoara, subiect în Daily Mail

Rromii care şi-au construit palate la marginea Hunedoarei au ajuns, săptămâna trecută, în paginilie cotidianului britanic Daily Mail. Asta după ce autorităţile au ameninţat că vor dărâma construcţiile ridicate ilegal, multe dintre ele reprezentând un adevărat risc pentru cei care locuiesc în ele. Palatele ţigăneşti din zona Hăjdat au apărut, unul după altul, în decursul ultimului deceniu.

Back to top button