glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Bărbat găsit mort într-un vagon CFR

Moarte suspectă într-un vagon CFR din apropierea gării din Deva. Polițiștii de la Transporturi Feroviare și paramedicii au fost sesizați, printr-un apel la 112, că într-un vagon a fost găsit cadavrul unui bărbat.

Totul s-a întâmplat în jurul prânzului. Polițiștii TF, un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD s-au deplasat la fața locului. Din păcate, paramedicii nu au mai putut decât să constate decesul bărbatului.  Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, Laura Bradu, bărbatul, de 62 de ani, a decedat din cauze naturale, neexistând suspiciunea comiterii vreunei fapte penale în acest caz. Din câte se pare bărbatul originar din Săvârşin, judeţul Arad, lucrase, în trecut, ca agent de pază chiar în cadrul CFR. Trupul său neînsuflețit a fost ridicat de medicii legiști și transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei. Bărbatul locuia în acel vagon, împreună cu soţia sa.  De altfel, după ce au fost scoase din uz, în ultimii ani, mai multe vagoane din acea zonă s-au transformat, peste noapte, în adevărate „cămine” pe roţi pentru cei care nu au adăpost sau şi-au pierdut, dintr-un motiv sau altul, locuinţa stabilă.

Back to top button