glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Cine să vireze primul: șoferul sau biciclistul

Un biciclist băut a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină. Bărbatul, de 36 de ani, a acordat prioritate de trecere unui autoturism numai că a fost lovit de mașina pe care vroia să o lase să treacă.

Totul s-a petrecut în municipiul Brad. O tânără în vârstă de 24 de ani, din comuna Crişcior, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Crişcior-Brad, într-o intersecție nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers pentru a efectua virajul la stânga, moment în care a acroșat bicicleta condusă de un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul Brad, care staţiona pentru a acorda prioritate de trecere, acesta la rândul său dorind să efectueze virajul la stânga”, au declarat reprezentanții Poliției Rutiere.

În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a biciclistului, care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Municipal Brad. Conducătoarea auto şi biciclistul au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,70 mg/l alcool în aerul expirat, în cazul biciclistului.

Back to top button