Program încărcat în mini – vacanţa de 1 Mai. Festivalul Tineretului şi Serbările Devei 2014
Concerte de muzică uşoară şi populară, Târgul Meşterilor Populari, demonstraţii militare şi spectacole de scenă, concursuri în aer liber, expoziţii foto şi flashmoburi sunt doar câteva dintre activităţile care vor avea loc în mini – vacanţa de 1 Mai în judeţul Hunedoara. Manifestările sunt organizate cu prilejul Festivalului Tineretului de la Hunedoara şi a Serbărilor Devei 2014.
Devenii şi hunedorenii care îşi vor petrece mini- vacanţa de 1 Mai în judeţ au ocazia să ia parte la o serie de evenimente de toate genurile. Acţiunile vor include concerte, târguri meşteşugăreşti, parada cavalerilor, dansuri populare, teatru, expoziţii, concursuri şi multe altele.
Serbările Devei 2014
Primăria municipiului Deva, împreună cu reprezentanţii Centrului Cultural „Drăgan Muntean” organizează în perioada 1 – 4 mai „Serbările Devei”. Mult aşteptatele evenimente debutează astăzi, de la ora 18:00, cu Festivalul Naţional de Umor „Liviu Oros” care va avea loc în zona pietonală din faţa Teatrului de Artă Deva, după care devenii vor putea lua parte la un concert „Pragu de Sus”, ”Acustic” şi la un concert de blues susţinut de Marcian Petrescu şi „Trenul de noapte”. A doua zi va fi dedicată tineretului, iar interpreţi precum Adnana Olariu, Dj Project şi Adela, Antonia sau Exiled Band Timişoara vor susţine concerte în Piaţa Unirii, cu începere de la ora 18:00. Sâmbătă, de la ora 17.00, între Piaţa Unirii şi Piaţa Victoriei va avea loc o paradă a cavalerilor, la care vor participa Cimpoierii din Transilvania şi Timpaniştii, Ordinul Cavalerilor de Hunedoara, Ansamblul medieval Rennaissance, Ansamblul All's Choir Bucureşti, Pajii Arlechino, Avangarda Principelui – Garda Cetăţii Alba Carolina şi va trece trăsura princiară cu principele şi principesa. De asemenea, vor fi demonstraţii militare şi spectacole ale participanţilor la paradă, dar şi recitaluri susţinute de Mandinga, Andreea Bălan şi Green Band. Duminică, va fi rândul artiştilor de muzică populară, iar concertele şi spectacolele de dansuri populare vor avea loc în Piaţa Unirii. Ansamblul „Românaşul” de la Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” din Deva şi „Drăgan Muntean”, alături de mai mulţi solişti de muzică populară îi invită la joc pe deveni, iar seara se va încheia cu un concert al marelui interpret de folclor Aurel Tămaş şi un impresionant foc de artificii. În plus, tot duminică, cu începere de la ora 19:00, în sala Şemineului din Palatul Magna Curia va avea loc un concert de lieduri.
Festivalul Tineretului la Hunedoara
În perioada 1-4 mai Primăria municipiului Hunedoara împreună cu Consiliul Local organizează a doua ediţie a Festivalului Tineretului, iar evenimentele se vor desfăşura în zona centrală şi în Parcul Tineretului. Programul va cuprinde concursuri în aer liber organizate de membrii Asociaţiei AntiDrog Alege Viaţa, concursuri sau expoziţii de artă, la care vor putea lua parte, în special, elevii şi tinerii din municipiul de pe Cerna. Manifestările debutează astăzi, cu începere de la ora 10:00, cu o expoziţie foto la Galeria de Arte din localitate. Spre seară, Ansamblul „Haţegana”, Ingrid şi Adriana Antoni vor cânta şi vor dansa spre deliciul publicului. Pe 2 mai, principalii amfitrioni vor fi Raluka şi DJ Sava, iar în 3 mai, Delia le va oferi hunedorenilor un concert de zile mari. Festivalul se va încheia în 4 mai cu reprezentaţii ale mai multor artişti locali, dar şi a trupei de dans „La Fiesta”, iar în final va concerta Cosmin Mihalache.
Pe lângă cele două evenimente, în perioada 1 – 11 mai se va desfăşura în judeţ cea de-a V – a ediţie a Zilelor Maghiare. În această perioadă, locuitorii judeţului Hunedoara vor avea ocazia să guste nu doar din preparatele tradiţionale ungureşti, ci şi din cultura, arta, dansul şi literatura maghiară. Evenimentele organizate cu această ocazie vor avea loc la Deva, Petroşani, Hunedoara, Orăştie, Simeria, Petrila, Brad, Vulcan, Călan, Haţeg, dar şi în mai multe comune hunedorene. Conform tradiţiei, la Deva şi Hunedoara va fi preparat un gulaş uriaş, iar reprezentanţii comunităţii maghiare vor organiza lansări de carte, expoziţii, târguri meşteşugăreşti, simpozioane, teatru, dans popular maghiar, dar şi o serie de concerte de toate genurile.






