glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Victoria, obligatorie pe terenul Pandurilor

Ce-au pierdut acasă, trebuie să recupereze în deplasare! FC Hunedoara este obligată să câştige, astăzi, pe terenul echipei secunde a Pandurilor Târgu Jiu, formaţie cu care, foarte probabil, se va duela şi în play-off. Orice alt rezultat face ca şansele pentru promovare să fie aproape de zero.

Şi asta pentru că hunedorenii nu stau prea bine în ceea ce priveşte rezultatele înregistrate cu primele şase clasate (n.red. – în play-off se porneşte cu punctele acumulate în meciurile directe). Un succes la Târgu Jiu ar duce la 12 numărul punctelor cu care „negru-albaştrii” vor pleca la drum.

Să fie ca-n tur şi e bine

Practic, până acum, trupa de pe Cerna are doar nouă puncte din confruntările cu echipele calificate în play-off, după 1-0 cu Becicherecu Mic, Vulturii Lugoj şi Pandurii II (toate obţinute pe teren propriu). Spre deosebire de aceştia, liderul din Caransebeş a a adunat 19, cu menţiunea că în ultima rundă a sezonului regulat va juca pe terenul celor de la Becicherecu Mic (15 puncte acumulate). În aceste condiţii, jocul de astăzi poate menţine sau, din contră, pune capăt speranţelor hunedorenilor. Asta mai ales după ce depunctarea Jiului Rovinari, grupare în faţa căreia FC Hunedoara a ieşit de două ori învingătoare, a făcut ca locul şase să le revină celor de la Vulturii Lugoj – cărora hunedorenii le-au luat doar trei puncte din „dubla” tur-retur. Nu mai avem nimic de pierdut la Târgu Jiu. Mergem la victorie, pentru că doar aşa mai putem spera câtuşi de puţin”, s-a rezumat în a spune Romică Gabor, antrenorul Hunedoarei.

Începând cu această rundă, ora de start a partidelor s-a modificat, astfel că jocul de la Târgu Jiu va începe de la ora 17.00. În tur, echipa antrenată pe-atunci de Constantin Olariu s-a impus, greu, graţie unei reuşite semnate de Andrei Suciu.

Programul complet al etapei a XXI-a:

Vulturii Lugoj – Jiul Rovinari

FCM Reşiţa 2012 – Becicherecu Mic

Pandurii II Târgu Jiu – FC Hunedoara

Muncitorul Reşiţa – Millenium Giarmata

FC Caransebeş şi Ştiinţa Turceni vor sta.

Back to top button