glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Învins de cântar, a pierdut biletul spre Mondiale

Pugilistul Sorin „Sote” Dobondi, de la CSŞ Hunedoara, nu va face parte din lotul naţional al României, care va participa, la finele săptămânii viitoare, la Campionatul Mondial de Tineret din Bulgaria. Deşi ar fi trebuit să susţină, ieri, un meci de baraj împotriva lui Mustafa Arsen (CS Farul Constanţa), hunedoreanul pregătit de Ilie Captari n-a mai intrat în ring, pentru că nu a putut să coboare în categorie.

Mai precis, Dobondi are în acest moment 66 de kilograme şi ar fi trebuit să lupte în limitele categoriei de 60, însă i-a fost aproape imposibil să facă acest lucru, iar în consecinţă, adversarul său îi va lua locul la Turneul Final. Sorin s-a dezvoltat mult în ultima perioadă şi a acumulat masă musculară, astfel că era imposibil să coboare la categorie, de la 66 de kilograme, cât are în prezent. Locul său la Campionatul Mondial va fi luat de Arsen Mustafa, cel pe care Sorin l-a învins în finala Campionatului Naţional. El ar fi putut urca la 64 de kilograme, dar era riscant să meargă la Mondiale la altă categorie, fără a avea meciuri la acel nivel. E păcat că ratează astfel prezenţa la o competiţie majoră, unde sunt sigur că ar fi urcat pe podium, dar asta e viaţa boxerilor”, a explicat Ilie Captari, antrenorul său, care a adăugat că „Sote” va urca la 64 de kilograme pentru Campionatul Naţional din luna mai, cu speranţa de a se califica pentru Campionatul European din toamnă.

Back to top button