Eveniment
Bătut de vecin
Un bărbat, de 66 de ani, din comuna Gurasada, a luat o bătaie soră cu moartea de la un vecin. Bărbatul curăţa terenul agricol pentru semănăturile de primăvară, în satul Dănuleşti, când un vecin de-al său, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, l-a lovit fără motiv cu pumnii şi picioarele. Victima a depus plângere la poliţie pentru lovire sau alte violenţe. Oamenii legii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a faptelor.






