glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Cetatea Devei a fost redată oraşului printr-o serie de fotografii şi obiecte valoroase

Fotografii 3D realizate în perimetrul cetăţii Devei şi o serie de obiecte valoroase descoperite în campaniile de cercetare arheologică din 2008, respectiv 2013, au fost prezentate, la sfârşitul săptămânii, tuturor iubitorilor de istorie din judeţ. Toate acestea au fost expuse la muzeul devean în cadrul expoziţiei “Cetatea Devei, redată oraşului”.

Zeci de iubitori de istorie, locuitori ai municipiului Deva precum şi reprezentanţi ai municipalităţii s-au adunat vineri la sediul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva pentru a lua parte la vernisajul expoziţiei “Cetatea Devei, redată oraşului”. Expoziţia a adus în atenţia publicului o parte din patrimoniul acestui important monument, blazon al oraşului, cu care Deva se identifică şi se mândreşte. Potrivit organizatorilor, piesele expuse reprezintă o parte a descoperirilor realizate în campaniile de cercetare arheologică din 2008, respectiv 2013, campanii derulate în cadrul proiectului iniţiat de autorităţile locale cu privire la reabilitarea zonei urbane „Dealul Cetăţii” şi integrarea ansamblului într-un circuit turistic mai amplu. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Hunedoara şi MCDR Deva, în colaborare cu SC DAMASUS SRL Braşov.

Cetatea Devei, prezentată în imagini 3 D

Pe lângă obiectele valoroase descoperite în campanile de cercetare arheologică, cei prezenți la eveniment au admirat minute în şir și o serie de fotografii 3D realizate în perimetrul cetăţii.

În această expoziție, pe care intenționăm să o extindem, am încercat să ilustrăm elemente principale sau unicat, artefacte descoperite în acțiunile din 2008 – 2013, reprezentând cahle, câteva piese unicat, bijuterii, veselă, armament etc., cât am putut cuprinde în cele două săli. Am încercat să expunem și să explicăm publicului nivelul săpăturilor și stadiul cercetărilor. De asemenea, am pregătit o incursiune prin cetatea de astăzi, pentru cei care nu au reușit să o vadă 3D și dorim să extindem și să permanentizăm o expoziție dedicată obiectivului numărul unu din Deva”, a precizat Gabriel Isrăilă, reprezentant al SC DAMASUS SRL Braşov.

Back to top button