Ne place, place, place! Cetate(a) din ce în ce mai greu de asediat
Handbalistele pregătite de profesorul Ioan Băban au reuşit încă o victorie pe teren propriu! După ce au dispus şi de SCM Craiova şi de Corona Braşov, devencele au câştigat şi în faţa celor de la "U" Jolidon Cluj, 33-30 (19-16), la capătul unui nou meci de referinţă.
Deşi au început mai ezitant, handbalistele Cetăţii şi-au revenit rapid şi au condus din minutul 13 până la sfârşit. Golghetera formaţiei devene, Carmen Cartaş, a fost din nou la înălţime, cu 11 reuşite, câştigând clar duelul de la distanţă cu Ani Senocico.
Dacă-i joc acasă, musai suspansul. Dar şi victoria
Cetate n-a început tocmai bine jocul de ieri-seară, iar reprezentanta României în Cupa EHF a speculat momentul şi după cinci minute conducea cu 5-3. A mai ţinut steagul sus încă două-trei secvenţe, apoi Cetate s-a trezit şi odată cu fatidicul minut 13, a trecut în avantaj (8-7). Iar acest lucru n-avea să se mai schimbe până la final! Avansul n-a crescut considerabil, însă devencele şi-au ţinut vizitatoarele mai mereu la 1-2 goluri în spate. Cu excepţia finalului de repriză (unul excelent), când Rusu şi Cartaş au dus Deva la plus trei (19-16). Reconfortant. Mai ales dacă e să priveşti spre cele două defensive: uşor de străpuns, la aproape fiecare atac. Pauza s-a dovedit a fi mai de bun augur pentru clujence, care au reuşit zece minute bune, ce le-au permis să reintre în joc (22-22). Apărare puţin mai agresivă, atac ceva mai hotărât. Lucrurile păreau să meargă. Şi totuşi, gazdele rămân tari pe picioare şi speculează breşele mari din defensiva lui Horaţiu Paşca. Pun iarăşi un punct, sau două, între ele şi oaspetele lor (25-24, 27-25, minutul 10). Atât însă. Prudente, nu forţează mai mult şi se concentrează pe faza defensivă. Aveau niscaiva restanţe acolo. Şi bine fac! Clujul simte presiunea timpului şi nu mai e lucidă, îndeajuns încât Rusu, Petrinja şi Cartaş să atragă lumina reflectoarelor asupra lor. Trei goluri avans cu trei minute înainte de ultimul buzzer, trei puncte în plus în vistierie! În faţa unei săli pline până la refuz. Peste o săptămână, altă finală, în Capitală. Dăm repeat prestaţiei de ieri?!
CSM Cetate Deva 33 (19)
Portari: Miskovic (9 intervenţii), Poenaru (3 intervenţii)
Marcatoare: Cartaş 11 (1x7m), Krnic 7, Rusu 5, Petrinja 4 (1x7m), Din 4, Simion 1, Toth 1.
Antrenor: Ioan Băban
„U” Jolidon Cluj
Portari: Măzăreanu (9 intervenţii), Enache (2 intervenţii).
Marcatoare: Vintilă 11 (2x7m), Florea 5, Senocico 5, R. Mihai 2, Popa 2, Tetean 2 (1x7m), Chintoan 2, Ivan 1 (7m).
Antrenor: Horaţiu Paşca
Arbitri: Bogdan Ştark (Bucureşti) şi Romeo Ştefan (Ploieşti)
Sala Sporturilor din Deva. Spectatori: 1200






